Magazinele de bricolaj şi mobilă trebuie să inventeze unităţi mai mici dacă vor să ajungă în zonele dens populate. IKEA face teste

Retailerii de bricolaj, magazinele de mobilă şi cele de decoraţiuni au înregistrat performanţe financiare admirabile, şi asta datorită unei pieţe rezidenţiale puternice. Însă tendinţa pe viitor este că aceşti retaileri vor trebui să găsească o modalitate de a veni mai aproape de clienţi. 
Andrada Ghira - D, 29 iul. 2018, 18:50
Magazinele de bricolaj şi mobilă trebuie să inventeze unităţi mai mici dacă vor să ajungă în zonele dens populate. IKEA face teste

„Pe măsură ce proximitatea continuă să deţintă un rol important, retailerii care oprează în formate mari, precum cei de pe segmenul bricolaj sau mobilă, ar trebui să vină cu formate mai mici pentru a intra într-un mall şi pentru a fi mai aproape de zonele dens populate”, potrivit unui studiu Colliers. 

Studiul mai arată că deşi România a înregistrat cea mai mare creştere a comerţului online din Uniunea Europeană în 2017, de 37%, rata de neocupare a centrelor comerciale rămâne scăzută, iar interesul retailerilor pentru piaţa locală rămâne mare. 

„Este destul de dificul să găseşti o suprafaţă de 300 de mp sau chiar mai mare pentru un magazin”, se mai arată în studiul Colliers. 

O parte dintre retaileri transformă magazine într-un instrument pentru vânzările totale, cu ajutorul onlineului: de exemplu, un articol de îmbrăcăminte poate fi comandat online, dar poate fi schimbat, în caz că nu e mărimea potrivită, direct în magazin. 

IKEA testează formate mici 

IKEA testează deja, la ea acasă, o opţiune de a fi mai aproape de clienţi. În toamna anului trecut, retailerul a lansat un magazin pop-up (cu durată limitată) dedicat bucătăriilor, în centrul oraşului Stockholm. Magazinul trebuia să fie deschis până în luna februarie a acestui an, însă retailerul a decis prelungirea perioadei până în această vară. 

Directorul general al IKEA Suedia, Håkan Svedman, spunea la câteva luni de la deschiderea magazinului că vor să ofere clienţilor urbani un mod de ecoonomisire a timpului de a face cumprărături la IKEA, dar şi ca răspuns al preferinţei pentru cumpărăturile online, faţă de comerţul tradiţional. În magazin sunt prezentate şapte bucătării, pe care clienţii le pot comanda online. Acesta ar putea fi pasul IKEA de a veni mai aproape de clienţii din oraşe. 

Noi centre comerciale în provincie

În prima jumătate a acestui an au fost livrate doar câteva proiecte comerciale moderne, precum Bistriţa Retail Park (15.000 mp) şi Focşani Value Center (6.400 mp), în timp ce a doua jumătate ar trebuie să fie mai prolifică, cu livrări de aproape 168.000 de mp de noi spaţii comerciale. 

Iar următorii doi, trei ani ar urma să vină şi cu mai multe proiecte de retail, asta dacă nu se va întâmpla nimic excepţional. Astfel, dacă anul acesta au fost previzionaţi a li livraţi aproape 190.000 de mp de spaţii de retail, anul viitor, suprafaţa creşte la 250.000 de mp, se mai arată în studiul citat. 

Dezvoltatorii continuă să se concentreze în principal pe oraşele secundare, inclusiv cele mici, cu 50.000 de locuitori, sau chiar mai puţini. Iar proprietarii de centre comerciale pun accentul pe componenta de divertisment, în încercarea de a face mallurile un loc de petrecere a timpului liber. 

Te-ar mai putea interesa și
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
Grupul austriac XXXLutz va deschide în curând al optulea magazin din ţara noastră, la Braşov, unde îşi definitivează echipa de angajaţi, potrivit anunţului de angajare consultat de......
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină din rezervele de urgență
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină ...
Preţurile petrolului au scăzut vineri cu aproximativ 2 dolari pe baril, după ce statele europene au acceptat solicitarea ...
BMW vine cu plan profund de restructurare. Compania germană plănuiește să reducă nivelurile de management, să dea un rol mai important inteligenței artificiale și să lanseze modele noi
BMW vine cu plan profund de restructurare. Compania germană plănuiește să reducă nivelurile de management, să dea un ...
BMW a prezentat un amplu plan de restructurare bazat pe reducerea nivelurilor de management, utilizarea inteligenţei artificiale ...
Ilie Bolojan: Rezultatele consistente, respectarea angajamentelor şi menţinerea fermă a direcţiei au făcut posibilă menţinerea ratingului de ţară al României
Ilie Bolojan: Rezultatele consistente, respectarea angajamentelor şi menţinerea fermă a direcţiei au făcut posibilă ...
Premierul interimar Ilie Bolojan susţine că, în pofida crizei politice "iresponsabil declanşate de PSD", rezultatele ...