Marea Britanie: Acord între BoE şi BCE privind casele de compensare

Banca Angliei (BoE) şi Banca Centrală Europeană (BCE) au ajuns la un acord care întăreşte sprijinul acordat caselor de compensare britanice, încheind astfel o îndelungată bătălie juridică, transmite Reuters.
Economica.net - Dum, 29 mart. 2015, 14:56
Marea Britanie: Acord între BoE şi BCE privind casele de compensare

Casele de compensare îndeplinesc funcţia de contraparte centrală şi au drept rol principal garantarea obligaţiilor ambelor părţi asumate cu ocazia tranzacţiilor cu derivate. În acest fel, casele de compensare asigură securitatea operaţiunilor între vânzători şi cumpărători.

Acordul vine după ce în 4 martie Tribunalul Uniunii Europene, sesizat de Marea Britanie, a decis că Banca Centrală Europeană a greşit atunci când a insistat ca anumite case de compensare să fie amplasate în zona euro, apreciind că BCE nu avea competenţa necesară pentru a cere acest lucru. Oficialii britanici au apelat la Tribunalul Uniunii Europene deoarece erau îngrijoraţi în privinţa rolului Londrei de centru financiar important.

BCE a insistat ca aceste case de compensare să fie înregistrate juridic, controlate şi operate în cele 19 state membre din zona euro. Marea Britanie, în cadrul căreia City-ul londonez este principala piaţă financiară din Europa, nu face parte din zona euro şi în consecinţă a depus un recurs în anulare în faţa Tribunalului Uniunii Europene la decizia BCE.

‘BCE nu are compentenţa necesară pentru a impune o astfel de cerinţă cu privire la contrapărţile centrale implicate în compensarea obligaţiunilor’, a anunţat Tribunalului Uniunii Europene într-un comunicat.

Într-o declaraţie comună publicată duminică de Banca Angliei şi Banca Centrală Europeană se arată că cele două instituţii au prelungit acordul prin care BCE poate furniza euro Băncii Angliei. De asemenea BoE va furniza BCE informaţii privind casele de compensare cu sediul în Marea Britanie. Guvernul britanic şi BCE au acceptat să încheie toate acţiunile din instanţă legate de casele de compensare.

Ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a declarat duminică că acest acord susţine principiul nediscriminării statelor din afara zonei euro, inclusiv Marea Britanie. ‘Acesta acord este vital pentru relaţia noastră cu zona euro şi este încă un pas spre reformarea UE’, a afirmat Osborne.

BCE a cerut localizarea în zona euro a caselor de compensare, care intemediază zilnic obligaţiuni în valoare de peste cinci miliarde de euro, apreciind că acestea sunt componente esenţiale ale sistemului financiar şi în consecinţă orice probleme care ar putea afecta aceste case de compensare ar putea aduce atingere întregului sistem financiar. Potrivit BCE, eventualele disfuncţionalităţi ale infrastructurilor situate în afara zonei euro ar putea avea efecte negative asupra sistemelor de plăţi din zona euro, având în vedere că Eurosistemul (BCE şi băncile centrale din zona euro) nu au nicio influenţă asupra infrastructurilor din afara zonei euro.

Te-ar mai putea interesa și
Romgaz a încheiat un contract de vânzare gaze cu Engie România în valoare de aproape un milion de lei
Romgaz a încheiat un contract de vânzare gaze cu Engie România în valoare de aproape un milion de lei
Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz a încheiat marţi, 24 aprilie 2024, un contract de vânzare gaze cu Engie România, în valoare de 984.381,41 lei, conform unui raport remis, miercuri,......
Criză Ungaria- Volatilitatea forintului face mai atractivă moneda euro pentru investitorii germani din Ungaria
Criză Ungaria- Volatilitatea forintului face mai atractivă moneda euro pentru investitorii germani din Ungaria
Volatilitatea forintului ungar a crescut sprijinul pentru introducerea monedei euro în rândul investitorilor germani din ...
Anunţ despre când vor ajunge pensiile de Paşte. Şeful Poştei: Până de sărbători putem livra pensiile. Depinde când ne intră banii în conturi
Anunţ despre când vor ajunge pensiile de Paşte. Şeful Poştei: Până de sărbători putem livra pensiile. Depinde când ...
Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la care compania ...
UE pune lupa, din nou, pe China. Autorităţile europene încep o anchetă privind piaţa chineză a dispozitivelor medicale
UE pune lupa, din nou, pe China. Autorităţile europene încep o anchetă privind piaţa chineză a dispozitivelor medicale
Uniunea Europeană a deschis miercuri o anchetă privind piaţa publică chineză a dispozitivelor medicale, suspectând ...