Matteo Salvini: Italia îşi va menţine bugetele, în pofida a ceea ce spun agenţiile de rating şi Bruxelles-ul

Ministrul de Interne al Italiei şi lider al extremei drepte italiene Liga, Matteo Salvini, a declarat sâmbătă că Executivul ţării va continua să-şi apere bugetele generale pentru 2019, deoarece "sunt bune", în pofida calificativelor agenţiilor de rating şi a preocupărilor Comisiei Europene, relatează agenţia EFE.
Economica.net - sâm, 20 oct. 2018, 09:58
Matteo Salvini: Italia îşi va menţine bugetele, în pofida a ceea ce spun agenţiile de rating şi Bruxelles-ul

„Guvernul va merge înainte, în pofida agenţiilor de rating, a comisarilor europeni şi oricărei neînţelegeri interne”, a afirmat Salvini.

Precizările acestuia vin la o zi după ce agenţia Moody’s a redus calificativul pentru datoria Italiei de la „Baa2” la „Baa3”, cu o doar o treaptă peste nivelul „junk” (nerecomandat pentru investiţii), dar cu perspectivă stabilă.

Salvini a subliniat că Executivul ţării, format din partidul său şi Mişcarea 5 stele (M5S), lucrează pentru „a răspunde problemelor italienilor” şi nu pentru ” se teme de agenţiile de rating, care în trecut au eşuat în previziunile lor, la fel cum o vor face şi de această dată”.

„Sunt bugete bune şi vom merge până la capăt”, a subliniat el.

Italia a elaborat un plan bugetar pentru anul viitor care duce la creşterea cheltuielilor publice, pentru ca M5S şi Liga să poată respecta promisiunile pe care le-au făcut votanţilor înainte de alegerile generale din martie şi care necesită o importată finanţare.

Aceste cheltuieli vor duce la un deficit de 2,4 % din PIB în 2019, un nivel care preocupă Bruxelles-ul, deoarece va presupune o încălcare a normativelor europene în materie fiscală.

Pe 18 octombrie, comisarul european pentru Afaceri Economice, Pierre Moscovici, a trimis la Roma o scrisoare către ministrul italian al Economiei, Giovanni Tria, care menţiona îngrijorările CE privind bugetul Italiei, un pas obişnuit care se face atunci când Executivul comunitar consideră că ar putea să existe o neîndeplinire destul de serioasă a normelor europene.

Această scrisoare nu înseamnă că Executivul comunitar a respins bugetele, ci că instituţia condusă de fostul premier luxemburghez Jean Claude Juncker îşi exprimă îngrijorările şi cere clarificări.

Guvernul italian are termen până luni pentru a răspunde şi a încerca să explice motivele acestor bugete.

În cazul în care Comisia consideră că răspunsul nu este suficient, ar putea respinge documentul iniţial şi să ceară unul nou, ceea ce nu s-a mai întâmplat şi, în cazul în care se va întâmpla, va deschide un conflict instituţional foarte important, mai scrie EFE.

În această situaţie, Italia va avea la dispoziţie trei săptămâni pentru trimite un nou răspuns, pentru ca la finele lui noiembrie Executivul comunitar să poată veni cu o opinie definitivă.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de îngrijorare, inclusiv inflația
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat joi că economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă în contextul dobânzilor mai ridicate şi......
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite va examina din nou o propunere de lege ce prevede interzicerea TikTok în ţară ...
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze structura geografică
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze ...
Cea mai mare companie italiană de asigurări, Generali, a anunţat joi că se reorganizează, concentrându-se pe două ...
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi negative, care le-au afectat reputațiile
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi ...
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi la Tokyo o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, ...