Ministerul Transporturilor organizează dezbatere publică pe tema Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2018 – 2022

Ministerul Transporturilor organizează, luni, dezbatere publică pe marginea proiectului de Ordin al ministrului Transporturilor pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2018 - 2022.
Economica.net - Dum, 09 sept. 2018, 10:20
Ministerul Transporturilor organizează dezbatere publică pe tema Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2018 - 2022

Ordinea de zi a şedinţei cuprinde următoarele puncte: prezentarea proiectului de act normativ şi prezentarea şi discutarea observaţiilor şi propunerilor referitoare la proiectul de act normativ.

Potrivit instrumentului de motivare care însoţeşte proiectul, Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’ SA a elaborat proiectul acestei strategii, care este corelată cu Master Planul General de Transport al României, precum şi cu Planul de administrare a companiei.

„În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spaţiul feroviar unic european ‘statul român, prin Ministerul Transporturilor, asigură dezvoltarea infrastructurii naţionale de cale ferată pe baza unei finanţări sustenabile a sistemului feroviar, ţinând cont de necesităţile pieţei interne a transporturilor şi de nevoile generale ale Uniunii Europene, inclusiv de necesitatea de a coopera cu statele terţe vecine. În acest scop, Ministerul Transporturilor, cu consultarea administratorului infrastructurii, elaborează strategia indicativă de dezvoltare a infrastructurii în vederea satisfacerii necesităţilor viitoare de mobilitate, în ceea ce priveşte întreţinerea, reînnoirea şi dezvoltarea infrastructurii. Strategia respectivă acoperă o perioadă de cel puţin cinci ani şi este reînnoibilă. După consultarea părţilor interesate, această strategie se publică de către Ministerul Transporturilor şi se transmite Comisiei Europene'”, se spune în document.

Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare acoperă un orizont de timp de 15 ani şi indică direcţiile de acţiune strategică necesare pentru reabilitarea transportului feroviar pe piaţa internă a transporturilor şi pentru integrarea în sistemul feroviar unic european.

„În conformitate cu prevederile Legii nr. 202/2016, menţionate anterior, documentul se focalizează pe identificarea şi cuantificarea acţiunilor strategice considerate prioritare pentru intervalul 2018 – 2022”, se precizează în documentul citat.

Potrivit strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare, costurile totale necesare în perioada 2018 – 2022 pentru implementarea acesteia sunt estimate la 12,181 miliarde de euro sau 56,032 miliarde de lei. Pentru 2018, ar fi fost necesare 1,393 miliarde de euro (6,406 miliarde de lei), iar anul viitor ar fi necesari 1,804 miliarde de euro (8,299 miliarde de lei).

Din total, costurile totale necesare pentru reînnoirea infrastructurii feroviare sunt preconizate a ajunge la 1,119 miliarde de euro (5,147 miliarde de lei), cele pentru întreţinere şi reparaţii la 1,811 miliarde euro (8,331 miliarde lei), în timp ce pentru proiecte de investiţii sunt prevăzute 9,251 miliarde de euro (42,554 miliarde de lei).

Conform prevederilor OUG nr. 12/1998, costurile privind întreţinerea şi repararea infrastructurii feroviare şi cele privind reînnoirea infrastructurii feroviare trebuie finanţate din fonduri publice naţionale.

Te-ar mai putea interesa și
Fabricantul bulgar de armament VMZ Sopot a înregistrat venituri record în 2023
Fabricantul bulgar de armament VMZ Sopot a înregistrat venituri record în 2023
Producătorul de armament VMZ Sopot, companie deţinută de statul bulgar, a raportat venituri record de 828 de milioane de leva în 2023, dublu faţă de cifra de afaceri din 2022, informează......
Samsung dezvăluie gama anului 2024 de televizoare cu inteligență artificială
Samsung dezvăluie gama anului 2024 de televizoare cu inteligență artificială
Samsung Electronics a prezentat miercuri seară o analiză detaliată a gamei sale de televizoare și soundbar-uri pentru ...
Distribuitorul de carburanți JT Grup Oil scoate la vânzare 10.000.000 de acțiuni ordinare noi, emise în urma unei operațiuni de majorare a capitalului social
Distribuitorul de carburanți JT Grup Oil scoate la vânzare 10.000.000 de acțiuni ordinare noi, emise în urma unei operațiuni ...
JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Ubitech Construcții S.R.L. intenționează să preia Copraag Entrepreneur ...