Ministrul Mediului: Bucureştiul va avea Plan Integrat de Calitate a Aerului aprobat în luna mai

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a dat asigurări joi că Bucureştiul va avea Plan Integrat de Calitate a Aerului aprobat la sfârşitul lunii mai, scrie News.ro.
Economica.net - joi, 22 feb. 2018, 16:49
Ministrul Mediului: Bucureştiul va avea Plan Integrat de Calitate a Aerului aprobat în luna mai

Alături de comisarul european pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit, Karmenu Vella, ministrul Gavrilescu a prezentat subiectele discutate în cadrul întâlnirii: subiecte despre economie circulară, ce înseamnă creşterea recliclării deşeurilor în România, potrivit News.ro.

„Un subiect extrem de important a fost legat de calitatea aerului. Am prezentat situaţia celor trei municipii din România, respectiv Bucureşti, Iaşi şi Braşov. Situaţia la zi este că Planul Integrat de Calitate a Aerului Bucureştiului tocmai a intrat pe calea cea bună, în sensul că este în dezbatere publică şi că undeva la sfârşitul lunii mai va fi aprobat de către Consiliu şi toate măsurile care sunt incluse în acest plan sunt foarte bine gândite, astfel încât să nu mai avem niciun fel de probleme cu acest emisii de PM10 (…) Imediat după ce aceste planuri vor fi aprobate prin Hotărâri de consilii, vom notifica Comisia Europeană, astfel încât să putem să ne ţinem de punctajul pe care l-a făcut împreună şi de acord cu domnul comisar Vella”, a declarat Graţiela Gavrilescu.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...