Ministrul Muncii: Beneficiile sociale vor fi supuse unui control amănunţit în perioada următoare

Beneficiile sociale vor fi supuse unui control amănunţit în perioada următoare, a declarat miercuri ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, care a precizat că în luna septembrie ministerul urmează să schimbe statutul inspectorului social pentru a avea mai multe atribuţii, potrivit Agerpres. 
Economica.net - mie, 10 aug. 2016, 16:18
Ministrul Muncii: Beneficiile sociale vor fi supuse unui control amănunţit în perioada următoare

‘Beneficiile vor fi supuse unui control amănunţit în perioada următoare, pentru ca Ministrul Muncii să nu fie întotdeauna beneficiar pasiv de rectificări. Cum se face acest lucru? În primul rând veţi vedea în luna septembrie cum vom veni cu un proiect de schimbare completă a statutului de inspector social. Noi în acest moment avem un corp de inspectori sociali care este slăbit, aceştia nu au atribuţii (…) practic un inspector de la Protecţia Consumatorului este de mai multe ori mai capabil să ducă lucruri înspre penal, decât poate să o facă un inspector social. Şi aici noi discutăm de vieţi omeneşti, de servicii sociale şi de beneficii care sunt acordate nelegitim’, a afirmat Dragoş Pîslaru, la Palatul Victoria.

Ministrul Muncii a amintit de cazurile de la Berevoieşti, unde ‘stăpâni de sclavi primesc asistenţă socială, pasivă, beneficii sociale’, precum şi de cazul Bragadiru, unde condiţiile sunt mult sub standard.

‘Este clar că o ţară care nu are o agendă de incluziune coerentă este o ţară care nu îşi merită un viitor bun. Avem uneori momente de ipocrizie în care credem că dacă nu ne uităm cu atenţie la cei care sunt în nevoi, la grupuri vulnerabile, ele nu există, acei oameni nu există. Atunci este firesc ca acest Guvern, în primul rând aşa cum aţi văzut din toate intervenţiile noastre recente pe această temă, să recunoască că avem probleme în România şi că acestea trebuie rezolvate. Alocarea pe care o vedeţi de 2,8 miliarde (de lei n.r.) este o alocare pe întreg sistemul de protecţie socială, pe ambele sale componente. O parte contributivă, sistemul de pensii, care ştiţi foarte bine şi am spus-o public şi o spun de fiecare dată, este şubrezit de orice iniţiativă non-contributivă, dar nu înseamnă că acest Guvern nu este responsabil şi acolo unde există legi le vom implementa, în măsura în care, evident, lucrurile acestea sunt coerente cu partea de legislaţie’, a afirmat Dragoş Pîslaru.

În ceea ce priveşte partea non-contributivă, Dragoş Pîslaru a apus că sumele alocate la rectificare se vor îndrepta spre partea de beneficii, respectiv alocaţii şi indemnizaţii.

Te-ar mai putea interesa și
Vienna Insurance Group a înregistrat venituri de 10,9 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 12%, și un un profit înainte de taxe de 773 de milioane de euro
Vienna Insurance Group a înregistrat venituri de 10,9 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 12%, și un un profit ...
Grupul financiar austriac Vienna Insurance Group (VIG) anunță că a înregistrat anul trecut venituri din asigurări de 10,9 miliarde de euro (+12%), în timp ce profitul înainte de impozitare a......
Joe Biden a promulgat legislaţia privind ajutarea Ucrainei, Israelului şi Taiwanului. Livrările de arme către Kiev se reiau imediat
Joe Biden a promulgat legislaţia privind ajutarea Ucrainei, Israelului şi Taiwanului. Livrările de arme către Kiev se ...
Preşedintele democrat al SUA, Joe Biden, a promulgat miercuri pachetul legislativ ce prevede un ajutor de 95 de miliarde ...
Kaufland deschide un nou magazin în orașul Năsăud
Kaufland deschide un nou magazin în orașul Năsăud
Kaufland România inaugurează un nou hipermarket în orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, ajungând astfel la ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Engie a companiei EP WIND Project (ROM) SIX, care deține o centrală eoliană în județul Constanța
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Engie a companiei EP WIND Project (ROM) SIX, care deține o centrală ...
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care ENGIE România S.A. intenționează să preia EP WIND Project (ROM) ...