Ministrul Muncii: Preşedintele Iohannis nu are motiv să retrimită legea salarizării unitare la Parlament

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni că preşedintele Klaus Iohannis nu are motiv să retrimită Parlamentului legea salarizării unitare.
Economica.net - lun, 12 iun. 2017, 15:48
Ministrul Muncii: Preşedintele Iohannis nu are motiv să retrimită legea salarizării unitare la Parlament

‘Eu cred că nu are niciun motiv să o retrimită în Parlament. De altfel, noi pe zi ce trece demontăm toate aceste minciuni, inclusiv că s-au crescut salariile doar la demnitari şi culmea este că la demnitari scad şi la toţi ceilalţi bugetari au crescut salariile. (…) Nu cred că are niciun motiv să retrimită Parlamentului legea înapoi. Chiar dacă o retrimite ea se va vota la fel. Singurul lucru care se poate întâmpla, dar pe care bănuiesc că nu îl vrea preşedintele României, este acela că nu se va mai aplica de la 1 iulie şi noi credem că cei din administraţia publică locală aşteaptă deja această lege ca să intre pe noua grilă de salarizare, iar în ceea ce priveşte motivele de neconstituţionalitate a legii cu exactitate ele nu există’, a precizat ministrul Muncii, la Parlament.

Lia Olguţa Vasilescu a fost întrebată cu privire la anunţul CSM care îi solicită şefului statului să retrimită legea salarizării în Parlament.

‘Din punctul meu de vedere, doar membrii Parlamentului au acest drept (de a solicita retrimiterea în Parlament a unei legi – n.r.), Avocatul Poporului şi ÎCCJ. CSM este normal să aibă această poziţie având în vedere că în CSM sunt reprezentaţi procurorii în proporţie de 50%. (…) Şi judecătorul de judecătorie faţă de judecătorul de tribunal sau faţă de judecătorul de curte de apel au grade de salarizare diferite şi sunt tot magistraţi’, a arătat ministrul Muncii.

Consiliul Superior al Magistraturii a decis luni sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în vederea retrimiterii legii salarizării în Parlament, pentru a fi analizate mai multe amendamente, au declarat pentru AGERPRES surse din CSM.

CSM este de părere că ar trebui analizate amendamentele privind diferenţele de salarizare dintre judecătorii de la judecătorii şi cei de la tribunale, aceleaşi diferenţe dintre procurorii de la parchetele de lângă aceste instanţe, dar şi modul de salarizare a unora dintre angajaţii auxiliari din cadrul instanţelor şi parchetelor, după cum au adăugat sursele citate.

Te-ar mai putea interesa și
Acționarii Electrica au anulat emisiunea de obligațiuni verzi de 300 de milioane de euro, plănuită pentru acest an
Acționarii Electrica au anulat emisiunea de obligațiuni verzi de 300 de milioane de euro, plănuită pentru acest an
Acționarii Electrica SA, una dintre marile companii de distribuție și furnizare de energie electrică, companie privată dar la care statul este cel mai mare acționar, nu au aprobat derularea......
Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 – Eurostat
Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 – Eurostat
Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea ...
Guvernul de la Budapesta anunţă o vizită în Ungaria a preşedintelui chinez Xi Jinping
Guvernul de la Budapesta anunţă o vizită în Ungaria a preşedintelui chinez Xi Jinping
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, va face luna viitoare o vizită în Ungaria, a anunţat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet ...
Primul tren Metropolis a sosit în Depoul Berceni al Metrorex. Are camere de supraveghere și folie anti-grafitti
Primul tren Metropolis a sosit în Depoul Berceni al Metrorex. Are camere de supraveghere și folie anti-grafitti
Metrorex anunță că joi, 25 aprilie 2024, la ora 1:30, noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul ...