„Minunea” de la pompă a ţinut puţin. România nu mai are cei mai ieftini carburanţi din Europa

Carburanţii s-au scumpit în ultimele zile, iar România coboară din nou din topul ţărilor cu cele mai mici preţuri, în special la motorină, carburantul preferat la noi în ţară.
Economica.net - Dum, 29 ian. 2017, 10:09

Preţurile benzinei al motorinei au crescut semnificativ în ultima săptămână. Potrivit datelor Oil Bulletin, dacă la data de 16 ianuarie, benzina costa 4,723 lei pe litru, în medie, la data de 23 ianuarie (ultimele date disponibile), preţul mediu era de 4,813 lei. Deci, o scumpire de 9 bani.

Nici preţul motorinei, carburantul preferat al românilor, nu a stat pe loc. Dacă la data de 16 ianuarie preţul mediu era, în România, de 4,711 lei pe litru, o săptămână mai târziu acesta a ajuns la 4,765 lei pe litru, deci o scumpire de cinci bani.

Preţurile carburanţilor scăzuseră semnificativ la începutul anului. Eliminarea supraaccizei şi scăderea TVA, măsuri intrate în vigoare la data de 1 ianuarie, s-au văzut în preţuri, care au scăzut cu circa 46 de bani pe litru. Din această cauză, România ajunsese să aibă al doilea cel mai mic preţ la benzină din Uniunea Europeană, după Bulgaria, şi al doilea cel mai mic preţ la motorină, după Luxemburg.

Situaţia s-a schimbat însă. Potrivit datelor din Oil Bulletin, valabile la data de 23 ianuarie, benzina costa, la noi, în medie, 1,07 euro pe litru, preţ cu care am rămas a doua cea mai ieftină ţară din UE, după Bulgaria, unde preţul este de 1,045 euro pe litru. În cazul motorinei însă, situaţia s-a schimbat. În România, preţul mediu este de 1,059 euro pe litru. Dacă, în statistica anterioară, era al doilea cel mai mic preţ din UE, după Luxemburg, acum, motorina este mai ieftină şi în Bulgaria (1,053 euro pe litru), şi a ajuns la preţuri identice cu cele din Polonia şi Lituania (tot 1,059 euro pe litru).

Piaţa carburanţilor din România, în valoare circa 10 miliarde de euro anual, este dominată de patru mari lanţuri, OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil şi Mol.

Te-ar mai putea interesa și
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Cele mai mari progrese pe șantierele de autostrăzi au fost înregistrate în martie pe primele două loturi ale A7 Ploiești - Buzău, potrivit raportărilor lunare oficiale. Alături de Coni și......
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Ecofinance, o companie de tehnologie financiară care operează sub marca de consum CreditPrime în România, a înregistrat ...
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții guvernamentale americane
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții ...
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează "două companii şi patru ...
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Activista pentru climă Greta Thunberg va fi trimisă din nou în judecată pentru că nu a respectat un ordin al Poliţiei ...