Mitroi, CFA România: Presiunea uşoară pentru deprecierea leului va continua în perioada următoare

Presiunea uşoară pentru depreciere va continua în perioda următoare în ceea ce priveşte moneda naţională, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Adrian Mitroi, secretar general al CFA România.
Economica.net - vin, 06 sept. 2013, 05:24
Mitroi, CFA România: Presiunea uşoară pentru deprecierea leului va continua în perioada următoare

‘În ultimele luni, leul a evoluat în corelaţie cu monedele din regiune, atât în termeni de volume de tranzacţionare, cât şi de apreciere. Trendul recent arată o oarecare decorelare de regiune. Cred că presiunea uşoară pentru depreciere va continua în perioda următoare. Deocamdată, beneficiem de atitudinea pro risc din pieţele europene şi cea de expectativă din cele americane şi asiatice. Relativa acalmie de pe pieţe indică, deocamdată, o anumită apatie investiţională. Dar, istoric, septembrie este luna cea mai defavorabilă pieţelor, regulă care se încăpăţânează să se confirme an după an’, a spus Mitroi.

Potrivit acestuia, pieţele financiare nu apreciază reducerea de TVA recentă şi sunt în continuare sceptice cu privire la tracţiunea de creştere economică doar parţial şi conjuncturală oferită doar de exporturi.

‘Din nefericire, cea mai mare parte a acestora se îndreaptă spre Uniunea Europeană, fără beneficii de TVA pentru noi. Singura soluţie (şi cea mai dificilă) pentru noi este să reducem partea economiei de stat în favoarea celei private. Aşa, avem imediat joburi şi creştere economică. Altfel, vom folosi orice motiv să amânăm reformele structurale ale economiei de stat. Acest balast ineficient consumă energie economică şi venituri, care ar fi putut echilibra deficitul de fonduri din sistemul sanitar şi educaţional. În plus, economia de stat nu mai face nici investiţiile cu efect multiplicator minimal. Din păcate, managementul de deficit asigură sustenabilitatea finanţelor publice, dar nu şi eficienţa acestora’, a precizat Mitroi.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, afirmă Kremlinul
Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, afirmă Kremlinul
Kremlinul a susţinut joi că livrarea rachetelor americane ATACMS către Kiev nu va schimba nimic în conflictul din Ucraina, după ce Washingtonul a anunţat că va furniza Ucrainei astfel de......
Test Dacia Duster 3: Schimbare radicală
Test Dacia Duster 3: Schimbare radicală
Dacia Duster, SUV-ul asamblat exclusiv în România pentru piața europeană, a ajuns la a treia generație și, de-a lungul ...
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov, la șase ani de când a lansat serviciul în România.
Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%
Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%
Costurile cu mâna de lucru în Uniunea Europeană au urcat anul trecut cu 5,3%, însă ţările membre din Europa de Est ...