03 ian, 15:53

Bank Leumi România va fi preluată de fondul de investiţii Argo Capital Management

Bank Leumi România, subsidiara locală a băncii israeliene Bank Leumi, va fi preluată de fondul de investiţii Argo Capital Management, cu sediul în Marea Britanie. Valoarea tranzacţiei nu a fost dezvăluită.
Leumi

Bank Leumi a semnat un acord de principiu pentru vânzarea pachetului de 99,91% din acţiuni deţinut la Bank Leumi România SA către firma britanică de investiţii Argo Capital Management, potrivit unui comunicat al băncii israeliene, preluat de Reuters.

Leumi precizează că decizia de a vinde subsidiara din România face parte din strategia de concentrare a operaţiunilor internaţionale în centre financiare principale, prin intermediul subsidiarelor băncii din Statele Unite şi Marea Britanie.

Bank Leumi şi Argo Capital nu au ajuns încă la un acord final, care depinde de procesul de due diligence, negocieri şi obţinerea avizelor necesare din partea autorităţilor.

Grupul Leumi estimează că tranzacţia nu va avea un impact semnificativ asupra rezultatelor financiare.

Argo Capital este o subsidiară a Argo Group, instituţie financiară cu sediul în Hamilton, Bermuda şi listată pe piaţa Nasdaq.

Bank Leumi România a încheiat anul 2016 cu un profit net de 11,8 milioane de lei, faţă de o pierdere de 25 milioane lei raportată pentru anul anterior. Veniturile operaţionale ale băncii au scăzut în perioada analizată de la 64,8 milioane lei la 60,5 milioane lei.

Banca avea, la sfârşitul anului 2016, active totale de 1,26 miliarde de lei, din care credite acordate clienţilor de 752,6 milioane lei. La aceeaşi dată, Bank Leumi România administra depozite atrase de la clienţi în valoare de 812,75 milioane de lei.