19 feb, 01:49

Doi poliţişti cu credit în franci elveţieni au câştigat procesul cu Raiffeisen. Rata scade la jumătate

Doi poliţişti, clienţi ai Raiffeisen Bank, au câştigat pe fond procesul cu Raiffeisen Bank, după o restructurare a creditului care, în loc să-i ajute, i-a pus în situaţia să plătească cu 27.000 de franci elveţieni în plus. Aceştia vor plăti o dobândă de doar 2% în loc de 8%.
Raiffeisen Bank

ECONOMICA.NET prezenta în urmă cu un an cazul a doi poliţişti, soţ şi soţie, cu credit în franci elveţieni la Raiffeisen Bank. După tăierea salariilor bugetarilor cu 25% în 2010, familia a rămas fără posibilitatea de a-şi acoperi ratele la bancă. Deprecierea abruptă a leului în faţa francului elveţian a făcut şi mai dificilă situaţia celor doi bugetari, aşa că au solicitat o restructurare a creditului, pentru ca locuinţa gajată să nu fie executată silit de către bancă.

Creditul, francul şi tăierile lui Boc

Daniela şi Eugen P. din Timişoara au luat un credit de casă de 140.000 de franci elveţieni de la Raiffeisen Bank România în mai 2008 pentru o perioadă de 318 luni (26 de ani şi jumătate).

La dobânda de 5,5% şi un comision de administrare de 0,15%, rata lunară a creditului era de 1.037 de franci. În lei, prima rată era de 2.345 de lei. Apoi, deprecierea leului faţă de franc a dus rata la peste 3.000 de lei până la mijlocul anului 2010, când familia a fost lovită de încă o veste proastă: salariile au le-au fost reduse de la un total de 5.000 de lei la 3.750 de lei.

Fără speranţă să mai poată plăti ratele lunare, cei doi timişoreni au apelat la bunăvoinţa băncii şi au cerut o restructurare.

Nu mică le-a fost mirarea când cei doi au aflat, după ceva vreme, costul real al „ajutorului" oferit de bancă: aveau de plătit în plus peste 27.000 de franci la creditul de 140.000 de franci.

La această sumă s-a ajuns după ce banca a aplicat două restructurări clienţilor, prin care a mărit dobânda de la 5,5% la peste 8,5%, în schimbul unei perioade de trei ani cu rate mai mici. În 2010-2011, clienţii au plătit mai puţin ca urmare a reducerii temporare de dobândă din partea băncii, pe care urmau să o compenseze ulterior, iar în 2011-2012 banca le-a cerut doar plata dobânzii de 8% şi a amânat perceperea capitalului efectiv împrumutat, pentru care banca urma să perceapă dobândă de două ori.

Instanţa a desfiinţat restructurările

După reclamaţii la Protecţia Consumatorului, care nu au rezolvat cu adevărat problema, cei doi poliţişti au dat în judecată banca, în septembrie 2014.

Aceştia au reclamat mai multe prevederi din contract precum:
- art. 3.7, clauza referitoare la modificarea ratei anuale a dobânzii în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a Băncii;
- art. 3.2, clauza prin care Banca decide în locul clientului forma de dobândă aplicabilă în contract;
- art. 11.4, clauza prin care Banca este autorizată să modifice valoarea ratelor de credit şi valoarea dobânzii curente în mod unilateral şi în lipsa unui act adiţional ;
- art. 3.14, clauza care banca percepea lunar un comision de administrare în valoare de 0,15%.

Clienţii au cerut instanţei să desfiinţeze şi actele adiţionale emise cu ocazia OUG 50/2010 şi pe cele din restructurări.

La sfârşitul lunii ianuarie, Judecătoria Timişoara le-a dat dreptate. A dispus desfiinţarea tuturor actelor adiţionale la contractul de credit, inclusiv a celor privind restructurarea, şi calcularea dobânzii în funcţie de indicatorul Libor la 6 luni, la care se adaugă o marjă de 2,6 puncte procentuale, faţă de marjele fixe de 8,1 şi 8,5% calculate de bancă. Judecătoria a considerat că banca a mărit abuziv marjele de dobândă, atât cu ocazia OUG 50, cât şi cu ocazia actelor adiţionale subsecvente.

Libor 6M are valoarea curentă de -0,8%, astfel că dobânda ar ajunge la sub 2%.

Raiffeisen trebuie să dea înapoi clienţilor toate sumele încasate în plus începând cu septembrie 2011.

De asemenea, instanţa a eliminat şi clauza care permitea băncii să încaseze un comision de administrare.

Ce spune Judecătoria Timişoara

Judecătorul în cauză a reţinut că clauzele contractuale contestate nu au fost exprimate clar şi inteligibil, nu au fost negociate direct cu consumatorii şi au adus un dezechilibru major asupra acestora.

Potrivit motivării studiate de ECONOMICA.NET, instanţa susţine că banca nu a putut arăta că a existat o negociere la semnarea contractului, aşa cum legea îi cere să probeze, contractul fiind unul preformulat, de adeziune.

Apoi, clauza de dobândă a fost clar în defavoarea consumatorului, din moment ce banca nu a explicat metoda de variaţie a dobânzii şi rata era, practic, la discreţia ei, arată instanţa, fiind încălcate prevederile OG 21/1992 şi ale Legii 193/2000, care stabilesc că variaţia dobânzii trebuie să fie clar precizată în contract, verificabilă şi în afara voinţei profesionistului.

"Clauza prevăzută la art. 3.7 din contract creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul reclamanţilor şi contrar cerinţelor bunei-credinţe , întrucât această clauză conferă dreptul băncii de a modifica dobânda unilateral fără un motiv întemeiat şi specificat în contract şi fără să fie individualizate în contract elemente obiective în funcţie de care să opereze această modificare, contrar prevederilor art. 1 lit. a din anexa Legii nr. 193/2000 coroborat cu art. 9 indice 3 lit. g şi h din O.G. nr. 21/1992, motiv pentru care instanţa va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 3.7. din contractul de credit, cu consecinţa modificării clauzei în sensul respectării prevederilor legale", se arată în motivare.

Cum s-a ajuns la marja de 2,6%?

Instanţa a decis să nu elimine total clauza de dobândă din contract, ci a dispus recalcularea având ca bază formula descrisă de OUG 50/2010, care trebuia să ducă la transparentizarea costurilor contractuale, dar a avut efecte nefaste pentru românii cu credite. În loc să aplice referinţa Libor din 2010 (0,19%) - la minimele ultimelor decenii la acel moment - pentru calculul marjei de dobândă a creditului contractat în 2008, aşa cum a procedat Raiffiesen la aplicarea OUG 50, dar şi celelalte bănci din sistem care nu se raportau anterior la piaţă, instanţa a decis să ia în calcul Libor de la momentul acordării creditului.

"Odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, în leg islaţie s-a consacrat în mod expres care este formula de calcul a dobânzii. În acest sens, potrivit art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010 Jn contractele de credit cu dobandă variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului".

Prin urmare, după ce a intrat în vigoare art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010, calculul dobânzii porneşte de la indicele de referinţă Euribor/Robor/Libor la care se adaugă marja fixă a băncii , stabilită prin contractul iniţial.

În ceea ce priveşte marja fixă , aceasta se determină în funcţie de prevederile contractului încheiat între părţi. Deşi în contractul de credit din litigiu nu s-au prevăzut elementele componente ale dobânzii, la încheierea contractului, părţile au avut în vedere o marjă a băncii de 2,61%, în condiţiile în care dobânda a fost stabilită la 5,5%, iar indicele Liber CHF la 6 luni la data încheierii contractului (28.05.2008) era de 2,890% (5,5% - 2,890% = 2,61%)", se arată în motivare.

Soluţia aleasă de instanţă acum este identică uneia dintre propunerile care au circulat în Parlament şi care au fost aduse în atenţia Băncii Naţionale a României şi a băncilor comerciale pentru ca marjele de dobândă ale românilor să fie calculate corect. Aceasta a fost, însă, respinsă, şi marjele de credit au fost mărite artificial de către bănci, pe seama consumatorilor. După OUG 50, modificată şi mai mult în favoarea băncilor prin legea de adoptare, au izbucnit procesele clienţi vs. bănci.

Mai departe, instanţa desfiinţează celelalte clauze care dau dreptul băncii de a alege dobânda şi constată că aceasta a procedat împotriva legii când a crescut marja de dobândă cu ocazia restructurărilor creditului, pentru că legea nu îi dădea dreptul decât să scadă o marjă fixă.

"Pârâta a precizat că a respectat prevederile O.U.G. nr. 50/2010, exprimând dobânda în funcţie de un indice unic de referinţă (Libor) şi a aplicat marja fixă, stabilită ca diferenţă dintre rata dobânzii deţinută de client şi valoarea indicelui de referinţă la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, deci la valoarea indicelui de referinţă Liber CHF din anul 2010, iar nu din 2007, invocând în acest sens o adresă transmisă de către Autoritatea Naţională pentru protecţi a Consumatorilor către Asociaţia Română a Băncilor prin care se exprimă acordul pentru stabilirea în acest mod a marjei fixe.

Referitor la aceste aspecte, instanţa constată că apărarea pârâtei nu are suport legal. Din conţinutul prevederilor art. 35 din OUG nr. 50/2010 şi ale art. 9 indice 3 alin. 1 din OG nr. 21/1992, rezultă că este interzisă majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor şi spezelor bancare, cu excepţia costurilor impuse prin legislaţie , astfel că marja fixă la care face referire art. 37 lit. a din OUG nr. 50/2010 nu poate fi decât cea stabilită prin contractul iniţial de credit. Pârâta trebuia să păstreze marja la nivelul iniţial din contractul de credit în conformitate cu prevederile art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010 care interzic modificarea marjei fixe pe parcursul derulării contractului. Or, modificarea marjei fixe de la valoarea de la 2,61%, percepută la momentul încheierii contractului de credit, la valoarea de 8,16% (prin actul adiţional din data de 13.10.2010) şi ulterior la valoarea de 8,55% (prin actul adiţional din data de 28. 10.2011), contravine dispoziţiilor legale", se arată în motivare.

Toate cele trei acte adiţionale emise de bancă sunt desfiinţate. Judecătorul în cauză a considerat că banca s-a purtat împotriva exigenţei bunei-credinţe când a crescut costurile clienţilor, aducând marja fixă la peste 8%, şi că a acţionat în detrimentul acestora. Cu alte cuvinte, instanţa spune că banca a profitat de situaţia grea a reclamanţilor.

"Faptul că cele două acte adiţionale au fost încheiate la solicitarea reclamanţilor denotă starea de dificultate financiară în care aceştia se găseau, fiind presaţi şi de o iminentă scadenţă anticipată a creditului în cond iţiile în care aceştia nu mai puteau achita ratele în cuantumul (majorat faţă de momentul încheierii contractului iniţial) solicitat de către bancă (...)

Trebuie observat că, în condiţiile scăderii veniturilor reclamanţilor datorită crizei economice naţionale, banca şi-a maximizat profitul odată ca urmare a suportării riscului majorării cursului valutar CHF de către reclamanţi, precum şi ca urmare a creşterii marjei fixe şi a dobânzii pretinse acestora de către bancă", se mai arată în motivare.

Judecătoria a eliminat şi comisionul de administrare pe motiv că acesta are un cuantum nejustificat şi disproporţionat, la aproximativ 200 de franci, şi nu prezintă o contraprestaţie a băncii pentru încasarea sa de la clienţi. 

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată de către bancă cu apel. Dacă aceasta va fi menţinută şi de Tribunalul Timişoara, rata lunară ar urma să se înjumătăţească la aproximativ 570 de franci, şi clienţii ar trebui să primească aproximativ 18.000 de franci elveţieni înapoi, din dobânzile plătite în plus, potrivit calculelor noastre.

Doamna P. speră că justiţia le va face, în cele din urmă, dreptate. "În prima zi după anunţarea deciziei nici ne venea să credem. Avem rata acum de 1.200 de franci. Cu aprecierea francului din ultima vreme ajunge la peste 5.000 de lei pe lună, nici nu avem venituri să plătim (...) Suntem cu o rată în urmă. În ultimul timp au început să facă presiuni şi pe la muncă", spune clienta Raiffeisen. Soţii au primit sprijin juridic de la Asociaţia de Consiliere a Clienţilor Bancari şi a Asiguraţilor din România (ACCBAR) şi au fost reprezentaţi de casa de avocatură Stan şi Asociaţii din Timişoara.

Raiffeisen Bank nu a răspuns solicitării ECONOMICA.NET de a prezenta o poziţie în acest caz.