29 dec, 22:46

Tudose, despre Legea pensiilor: Avem două probleme - etapizarea şi partea tehnică

Legea pensiilor trebuie să răspundă la 'o mare provocare', respectiv 'echilibrarea veniturilor', a afirmat vineri premierul Mihai Tudose, precizând că în cazul acestui act normativ există 'două probleme' - etapizarea şi partea tehnică.
Pensiile nu vor fi marite anul acesta

'Vorbim de creşterea punctului de pensie - ceea ce s-a întâmplat şi este prevăzut să crească. Vorbim de legea pensiilor, legea pensiilor care trebuie să răspundă şi ea la aceeaşi mare provocare, o echilibrare a veniturilor, o justiţie socială, fiindcă astăzi (...), în România, ăsta este rezultatul a 27 de ani de (...) acţiuni haotice în domeniu', a declarat Tudose, la România TV.

Întrebat când va fi lansat în dezbatere publică proiectul Legii pensiilor, Tudose a răspuns: 'Este încă în analiză şi avem aici două probleme - etapizarea şi (...) partea tehnică. (...) Recalcularea la cinci milioane de dosare este o provocare imensă, din punct de vedere şi al factorului uman (...) Am discutat cu doamna ministru Vasilescu şi cu domnul ministru Mişa ca metodologia să prevadă (...) să începem cu pensiile mici, să începem cu pensionarii cei mai în vârstă. Adică să nu riscăm ca până (...) se termină de implementat să pierdem subiecţii legii'.