Monitorul Social: Unul din cinci români cu vârsta între 25-39 de ani este plecat din ţară

Unul din cinci români cu vârste cuprinse între 25 şi 39 de ani este plecat din ţară pentru mai mult de un an, conform Monitorului Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România.
Economica.net - joi, 01 mart. 2018, 12:59
Monitorul Social: Unul din cinci români cu vârsta între 25-39 de ani este plecat din ţară

‘Emigraţia de lungă durată este măsurată ca diferenţa între populaţia cu domiciliul şi cea cu reşedinţa în România. Mai mult de 2,5 milioane din cetăţenii români cu domiciliul permanent în România sunt plecaţi din ţară pentru mai mult de un an. Numărul lor a crescut constant, îndeosebi după 2007. Dacă la nivel naţional fenomenul reprezintă ‘numai’ 12% din populaţie, la grupele de vârstă 25 – 39 de ani (perioada cea mai activă, atât din punctul de vedere al forţei de muncă, cât şi al fertilităţii) incidenţa este dublă: unul din cinci cetăţeni de această vârstă este plecat din ţară pentru mai mult de un an’, se arată într-un comunicat.

Conform datelor furnizate de Monitorul Social, ponderea persoanelor plecată din ţară, pe regiuni, în 2017, a fost următoarea: 17,7% – Regiunea Nord-Est, 14,4% – Regiunea Sud-Est, 11,4% – Regiunea Centru, 10,9% – Regiunea Vest, 10% – Regiunea Sud-Vest Oltenia, 9,4% – Regiunea Nord-Vest, 8,9% – Regiunea Bucureşti-Ilfov, 7,4% – Regiunea Sud-Muntenia.

În ce priveşte ponderea persoanelor plecate din ţară, pe medii rezidenţiale, din mediul urban au plecat 15,9% dintre români, iar din mediul rural 6,1%.

Infograficul despre populaţia plecată din România poate fi consultat la adresa https://monitorsocial.ro/indicator/situatia-populatiei-plecate-din-romania/. Sursa datelor folosite în infografic este baza de Tempo ONLINE a Institutului Naţional de Statistică, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...