Multinaţionalele pierd controlul celor mai mari mine din lume în faţa guvernelor

‘Freeport cedează la cererile guvernului’, a titrat cotidianul The Jakarta Post, iar ministrul indonezian al Energiei şi Resurselor Minerale a postat un mesaj triumfător pe Tweeter: ‘Freeport obedient, Indonezia este suverană’.

Pierderea controlului Freeport asupra celei mai importante mine ale sale din Indonezia ilustrează o provocare mai mare cu care se confruntă industria minieră mondială: reapariţia naţionalismului economic în care guvernele şi sindicatele locale contracarează dominaţia occidentală asupra resurselor naturale mondiale.

‘Asistăm la o apariţie a unor guverne mai naţionaliste peste tot în lume. Dorinţa de a păstra activele unei naţiuni şi de a le pune la lucru în folosul naţiunii respective cred că se va extinde pe măsură ce vom conştientiza că aceste resurse vor deveni din ce în ce mai rare’, a declarat Paul Mitchell, partner la Ernst&Young.

În ultimul an, o fuziune între Harmony Gold Mining Co. şi AngloGold Ashanti Ltd. a stagnat în Africa de Sud din cauza unor reglementări destinate să majoreze controlul populaţiei de culoare asupra resurselor naturale.

În Mongolia, cererile privind un control mai mare asupra resurselor naturale au dominat alegerile legislative, iar încercările de a obliga companiile miniere să direcţioneze veniturile din vânzări prin băncile locale a pus în pericol operaţiunile grupului Rio Tinto şi aproape au deraiat un acord cu Fondul Monetar Internaţional.

În Zambia, traderul elveţian Glencore Plc a ameninţat că va concedia 4.700 de angajaţi după ce guvernul a majorat preţurile la electricitate, pentru ca, la final, să accepte să plătească noile preţuri.

Similar, în Tanzania, producătorul de aur Acacia Mining Plc., companie al cărei control este deţinut de grupul canadian Barrick Gold Corp., are de plătit o factură fiscală pentru minele sale de aur egală cu de patru ori Produsul Intern Brut al ţării.

‘Guvernele văd cum companiile fac profituri mai mari şi, peste tot în lume, încep să caute modalităţi prin care să obţină câştiguri mai mari de pe urma lor’, declara, în luna iulie, Richard Adkerson, avertizând că disputele cu guvernele şi înmulţirea grevelor vor întrerupe aprovizionarea cu metale şi vor creşte preţurile.

Cu toate acestea, un deceniu de creştere a preţurilor la cupru a făcut multe guverne să fie interesate de profiturile realizate de industria minieră.

‘Companiile miniere sunt percepute de populaţie ca înregistrând profituri foarte mari, fără a se ţine cont de faptul că şi costurile companiilor au crescut, în urma majorării preţurilor la materiile prime’, apreciază Gus MacFarlane, vicepreşedinte la firma de consultanţă Verisk Maplecroft.

Un exemplu sunt operaţiunile grupului american Freeport, din Indonezia, care au fost întotdeauna profitabile, dar dificil de gestionat. Pădurile tropicale înconjoară mina de cupru şi aur Grasberg, cea mai importantă proprietate a grupului din Papua, cea mai izolată provincie din Indonezia. Anul trecut, această mină a fost responsabilă pentru o cincime din profiturile de 14,8 miliarde de dolari ale grupului şi a produs mai mult de un miliard de livre, aproximativ 450 de milioane de kilograme de cupru şi un milion de uncii, aproximativ 28.000 de kilograme de aur.

De la începutul operaţiunilor sale în Indonezia, compania Freeport a fost ţinta separatiştilor locali, a activiştilor de mediu şi a organizaţiilor de apărare a drepturilor omului. În plus, Freeport trebuie să se bazeze pe armată pentru a-şi proteja operaţiunile de revolte şi proteste violente.

În prezent, minerii de la Grasberg se află în a cincea lună a ceea ce ei numesc grevă, însă Freeport susţine că cei 4.000 de angajaţi au demisionat în mod voluntar. În acest context, grupul de reflexie canadian Fraser Institute a plasat Indonezia pe locul 99 din 104 de jurisdicţii miniere în termeni de percepţia investitorilor faţă de cât de favorabile le sunt politicile guvernamentale.

În prezent, Richard Adkerson trebuie să negocieze cu Guvernul de la Jakarta termenii în urma cărora grupul american îşi va reduce participaţia la mina Grasberg. Cele două părţi nu au ajuns încă la un acord cu privire la preţul pe care investitorii locali trebuie să îl plătească pentru ca Freeport să îşi reducă participaţia de la 81% până la 49%.

Deocamdată, Freeport intenţionează să continue operaţiunile la mina Grasberg, însă, Paul Mitchell, partener la Ernst&Young, avertizează că în viitor progresele tehnologice ar putea permite guvernelor să îşi gestioneze singure minele.

‘Mă întreb dacă nu cumva această creştere a naţionalismului este doar naţionalism sau guvernele încep să se gândească că nu mai au nevoie de companiile miniere’, apreciază Paul Mitchell.