Neaga, CNAIR: Lotul 4 al autostrăzii Sebeş – Turda a fost recepţionat, urmează şedinţa pentru lotul 3

Lotul 4 al autostrăzii Sebeş - Turda a fost recepţionat, iar acum se semnează procesul verbal, a declarat, luni, pentru AGERPRES, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga.
Economica.net - lun, 30 iul. 2018, 11:55
Neaga, CNAIR: Lotul 4 al autostrăzii Sebeş - Turda a fost recepţionat, urmează şedinţa pentru lotul 3

‘Loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Sebeş-Turda vor fi deschise astăzi. Lotul 4 a fost recepţionat, acum se semnează procesul verbal. Urmează să fie şedinţă pentru lotul 3, iar comisia de inspecţie va decide, însă nu văd motive pentru o decizie negativă’, a precizat Neaga.

În urmă cu câteva zile, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat că pe lotul 3 al autostrăzii Sebeş-Turda au fost descoperite neconformităţi, care sunt în curs de remediere, iar acesta şi lotul 4 ar putea fi recepţionate în cursul acestei săptămâni, în timp ce loturile 1 şi 2 vor fi deschise în vara anului viitor.

‘Sunt două loturi despre care se spune că sunt gata de mult timp (…) Am controlat la Sebeş-Turda lotul 3 şi s-au descoperit o serie de neconformităţi pe care azi constructorul le remediază. Este vorba de nişte frezări, de turnat asfalt din nou. Este vorba, de asemenea, de prelungirea unor termene de garanţie. La lotul 4 se ajunge la 10 ani, de la 4 ani, la lotul 3 se ajunge de la 4 la 6 ani şi, pe un anumit segment, de asemenea la 10 ani, pentru că există suspiciunea că ar trebui să responsabilizăm mai mult constructorii şi în aceste luni acest lucru am făcut. Am negociat cu ei, pentru că din dronă arătau minunat însă pe şosea erau zone fie cu rugozitate necorespunzătoare, fie cu planeitate necorespunzătoare. Se termină şi această reasfaltare. Sunt foarte supărat pentru că de fapt, practic, nu recepţionăm o autostradă nouă, ci autostrada reparată. Nu pot să fac abstracţie de faptul că prima maşină care va circula în mod oficial pe aceste segmente nu va circula pe un drum nou, ci pe anumite segmente reparate. Cu mine nu se poate aşa ceva! Le recepţionez pe astea în condiţiile astea, pentru că tehnic, legal, se poate, dar nu pot să mă fac că nu văd că luăm nişte produse deja reparate. Pe Sebeş-Turda, loturile 3 şi 4 vor fi deschise traficului săptămâna viitoare, celelalte două, 1 şi 2, vor fi deschise, nu numai conform graficelor, ci şi modului în care am evaluat nu numai eu, ci şi compania şi alţi experţi, ritmul lucrărilor şi mobilizarea, dacă îşi menţin acest ritm, vara anului viitor este un termen rezonabil şi pentru Sebeş-Turda integral’, a explicat ministrul Transporturilor, pe 26 iulie.

Lucrările la autostrada Sebeş-Turda au fost demarate în anul 2014, iniţial cu finanţare din Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013 (pentru faza I). Faza a doua a proiectului a primit sprijin prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM). Loturile 3 şi 4 ale autostrăzii însumează 28,75 kilometri şi asigură legătura între Aiud şi Turda. Loturile 1 şi 2 unesc Sebeşul şi Aiudul, având o lungime de 41,25 kilometri.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru....
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunţat că ţara sa este pregătită să ajute Ucraina să repatrieze ...
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
Prime Kapital a inaugurat astăzi, 25 aprilie, deschiderea celui mai nou mall din Pitești, județul Argeș. Investiția ...
Mierlea, InfoCons: Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune
Mierlea, InfoCons: Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu se comite o infracţiune
Prin utilizarea aplicaţiei WhatsApp în activităţile de serviciu comiteţi o infracţiune, pentru că orice transmitere ...