Negrescu: Guvernul României e pregătit să gestioneze oricare dintre posibilele scenarii de evoluţie a negocierilor pentru Brexit

Guvernul este pregătit să gestioneze oricare dintre posibilele scenarii de evoluţie a negocierilor în procesul Brexit, a afirmat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, miercuri, la dezbaterea la nivel de experţi 'Brexit, încotro? Perspectivele retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană şi implicaţiile pentru România'.
Economica.net - mie, 11 iul. 2018, 18:33
Negrescu: Guvernul României e pregătit să gestioneze oricare dintre posibilele scenarii de evoluţie a negocierilor pentru Brexit

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, transmis AGERPRES, dezbaterea a fost organizată de MAE, prin intermediul ministrului delegat pentru Afaceri Europene.

Evenimentul, găzduit de MAE, a urmărit iniţierea unui schimb de opinii cu privire la evoluţia procesului de negociere în cazul retragerii Marii Britanii din UE, se precizează în comunicat.

Victor Negrescu a salutat implicarea mediului academic şi a celui asociativ în procesul de consultare publică şi oferirea de puncte de vedere care să fie integrate în procesul de reflecţie derulat la nivel instituţional pentru fundamentarea acţiunilor Guvernului României în contextul Brexit.

‘România trebuie să îşi folosească în continuare toate resursele pentru a gestiona procesul de negociere privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană la nivelul aşteptărilor cetăţenilor şi în deplin acord cu obiectivele sale în context european. În acest sens, aceste procese de consultare pe care le-am demarat încă de la preluarea mandatului joacă un rol important, iar discuţiile cu partenerii din mediul academic şi asociativ au generat multe idei şi observaţii consistente, care completează într-un mod eficient abordarea instituţională’, a declarat Victor Negrescu.

Totodată, el a făcut o trecere în revistă a stadiului negocierilor dintre UE şi Regatul Unit privind Brexit, evidenţiind progresele semnificative înregistrate şi reliefând necesitatea intensificării eforturilor pentru agrearea în integralitate a acordului de retragere.

‘Toate eforturile noastre sunt canalizate către îndeplinirea obiectivului general al României şi al Uniunii Europene de a încheia un acord care să asigure retragerea ordonată şi predictibilă a Marii Britanii. Cu toate acestea, Guvernul României are responsabilitatea de a fi pregătit pentru oricare dintre posibilele scenarii de evoluţie a negocierilor. În acest sens, am reiterat necesitatea iniţierii măsurilor adecvate pentru a limita impactul retragerii Marii Britanii asupra cetăţenilor români şi a mediului de afaceri’, a mai afirmat Negrescu.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia va viza armele nucleare ale NATO din Polonia, dacă vor fi instalate – viceministrul de externe rus
Rusia va viza armele nucleare ale NATO din Polonia, dacă vor fi instalate – viceministrul de externe rus
Ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov a avertizat joi că facilităţile nucleare ale NATO, dacă vor fi instalate permanent pe teritoriul polonez, vor deveni o ţintă militară pentru......
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa va perturba zborurile din întreaga Europă
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa va perturba zborurile din întreaga Europă
Întârzieri şi anulări de zboruri urmează să afecteze joi traficul aerian din Europa, după ce autorităţile franceze ...
SUA au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS
SUA au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, ...
Statul Arizona îi inculpă pe colaboratorii lui Trump pentru tentativă de a răsturna rezultatele alegerilor din 2020
Statul Arizona îi inculpă pe colaboratorii lui Trump pentru tentativă de a răsturna rezultatele alegerilor din 2020
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale ...