Nivelul cumulat al activelor nete ale celor cinci SIF a crescut cu peste 5%, în iulie

Nivelul cumulat al activelor nete ale celor cinci SIF a fost de 8,16 miliarde lei, în iulie, în creştere cu 5,1% faţă de nivelul înregistrat la sfârşitul lunii iunie, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România (AAF).
Economica.net - joi, 17 aug. 2017, 13:54
Nivelul cumulat al activelor nete ale celor cinci SIF a crescut cu peste 5%, în iulie

Exprimat în euro, nivelul activelor nete la sfârşitul lunii raportate a fost de 1,8 miliarde, în creştere cu 4,9% faţă de luna precedentă.

‘Urmărind evoluţia activelor nete unitare în luna raportată se observă ca toate cele cinci SIF au înregistrat evoluţii pozitive, fiind consemnate creşteri de 8% la SIF Oltenia, 5,7% la SIF Moldova, 4,2% la SIF Banat-Crişana, 3,3% la SIF Muntenia, respectiv 3% la SIF Transilvania. Evoluţia preţurilor de închidere comparativ cu cele ale lunii precedente a fost exclusiv pozitivă, fiind consemnate creşteri de 5,5% la SIF Moldova, 4,3% la SIF Muntenia, 4,1% la SIF Banat-Crişana, 1,6% la SIF Transilvania, respectiv 0,5% la SIF Oltenia. Discontul la care sunt tranzacţionate în piaţă acţiunile celor cinci SIF se situează între 42,4% pentru SIF Moldova şi 54,4% pentru SIF Banat-Crişana’, se arată în document.

Conform sursei citate, analizând structural activele la sfârşitul lunii iulie, observăm că, pe total SIF, investiţiile financiare pe termen scurt au crescut cu 6,6% faţă de luna mai, ajungând la circa 5,82 miliarde lei. Ponderea investiţiilor pe termen scurt în total active a crescut la 67,5% în luna iulie, de la 66,3% în luna precedentă.

‘Valoarea însumată a acţiunilor cotate (pe ansamblul portofoliilor SIF) de 5,7 miliarde lei la finele lunii iunie, a crescut cu 6,1%, până la 6 miliarde lei la sfârşit de iulie. Ponderea acestora în total active SIF la finalul lunii raportate a sporit până la 70,2%, faţă de 69,2% în luna precedentă. Analizată pe fiecare SIF în parte, ponderea acţiunilor cotate din portofoliu în total active la final de iulie se prezintă astfel: SIF Transilvania cu 78,5% (77,2% anterior), SIF Banat-Crişana cu 75% (74,6% anterior), SIF Muntenia cu 67,5% (66,7% anterior), SIF Moldova cu 67,1% (66,8% anterior) şi SIF Oltenia 64,5% (61,4% anterior)’, informează AAF.

În acelaşi timp, acţiunile necotate pe total SIF, care însumau la sfârşit de iunie aproximativ 1,22 miliarde lei au crescut la 1,24 miliarde lei, având o pondere de 14,4%, în scădere de la 14,9% în luna iunie.

‘Cea mai mare deţinere de astfel de acţiuni se regăseşte la SIF Oltenia, unde acestea au valoarea de 602 milioane lei, iar cea mai mică la SIF Transilvania, de 73 milioane lei. La finalul lunii iulie, nivelul de capitalizare la nivelul celor cinci SIF a fost de aproape 4,3 miliarde lei, în creştere cu 3,2% faţă de nivelul lunii iunie. Exprimată în euro, capitalizarea la finele lunii raportate a fost de aproximativ 0,95 miliarde, cu 3,1% mai mare decât nivelul lunii precedente’, se mai spune în document.

Te-ar mai putea interesa și
Iohannis: Sunt unele zone unde nu s-a înţeles ce înseamnă intrarea României în Air Schengen
Iohannis: Sunt unele zone unde nu s-a înţeles ce înseamnă intrarea României în Air Schengen
 Există zone în care "nu s-a înţeles foarte exact ce înseamnă intrarea României în Air Schengen", a afirmat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis....
Marca Dacia continuă să crească. Peste 151.000 de mașini înmatriculate în Europa în primul trimestru din 2024
Marca Dacia continuă să crească. Peste 151.000 de mașini înmatriculate în Europa în primul trimestru din 2024
Înmatriculările de mașini noi din Europa s-au majorat, după primele trei luni din 2024, cu 4,9%. Înmatriculările Dacia ...
Apropierea Georgiei de UE este din nou amenințată – „Legea rusă” trece de primul vot în Parlament. Zeci de mii de oameni au ieșit la protest
Apropierea Georgiei de UE este din nou amenințată – „Legea rusă” trece de primul vot în Parlament. ...
Aproximativ 20.000 de persoane au manifestat miercuri în Georgia împotriva votului în prima lectură a unui proiect de ...
Schimbări la plata daunei RCA pentru păgubiții din falimente tip City Insurance sau Euroins. Prioritate pentru cei mai afectați păgubiți
Schimbări la plata daunei RCA pentru păgubiții din falimente tip City Insurance sau Euroins. Prioritate pentru cei mai ...
Despăgubirile din vătămări corporale și decese acoperite de RCA vor avea prioritate la plată în cazul în care asigurătorul ...