Noaptea Muzeelor: lista şi programul instituţiilor din ţară. Evenimentele care vor surprinde publicul

Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronată de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor are loc în noaptea dintre 19 şi 20 mai. Este un eveniment european desfăşurat la nivel internaţional, aflat anul acesta la a 14-a ediţie.
Economica.net - sâm, 19 mai 2018, 09:02
Noaptea Muzeelor: lista şi programul instituţiilor din ţară. Evenimentele care vor surprinde publicul

Noaptea Muzeelor 2018 în Bucureşti

Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” aşteaptă publicul între 18.00 şi 00.00 pe Şoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff 1 (piaţa Victoriei) la o serie de activităţi care includ expoziţii temporare, proiecţii de filme documentare, activităţi de colectare a insectelor nocturne şi de interceptare a liliecilor din curtea Muzeului, precum şi alte surprize care vor face deliciul unei adevărate aventuri a cunoaşterii, scrie Mediafax. 
Accesul publicului în expoziţia permanentă a Muzeului va fi gratuit.

Două expoziţii temporare sunt incluse în circuitul de vizitare al Muzeului, una spunându-ne povestea câtorva vieţuitoare cu care împărţim acelaşi teritoriu, iar a doua impresionându-ne prin fascinantele peisaje ale unui tărâm de poveste.

Vineri seara, vizitatorii vor avea pentru prima oară ocazia să admire expoziţia temporară „Sălbăticie Urbană”, care va rămâne în circuitul de vizitare al Muzeului până pe data de 30 septembrie 2018. Cele 10 panouri expuse la demisol surprind în imagini grăitoare o mică parte din biodiversitatea unei metropole de câmpie. Noi, oamenii, împărţim această junglă de beton, cărămidă şi asfalt cu multe alte specii, mai mici sau mai mari, pe care le veţi descoperi în expoziţia de la demisol. În secţiunile prezentate aici veţi face cunoştinţă cu câţiva „locuitori cu sânge rece”, vă veţi împrieteni cu „vecinii blănoşi”, veţi afla curiozităţi despre „locuitorii apelor” şi despre „musafirii nepoftiţi” cu care deseori ne împărţim casa fără să vrem şi veţi afla amănunte inedite despre „vânătorii înaripaţi ai nopţii”, sau despre cum e să-ţi trăieşti „viaţa la demisol”.

Tot acum, în expoziţia temporară „#2Rusia – file din natură”, care se va încheia pe 20 mai 2018, puteţi descoperi o mare varietate de peisaje de pe vastul teritoriu al acestei ţări, în imagini de o frumuseţe tulburătoare, suprinse prin ochii unor profesionişti în arta fotografiei.
În speranţa că vom avea parte de condiţii meteorologice favorabile, cercetătorii Muzeului vă invită să descoperiţi cine sunt micile vieţuitoare cu care ne împărţim noaptea, dar şi cum comunică liliecii, într-o serie de activităţi desfăşurate în curtea Muzeului între orele 22:00 şi 23:00.

Veţi avea prilejul să descoperiţi acum importanţa activităţii de colectare, care oferă o imagine mai exactă asupra diversităţii excepţionale a fluturilor nocturni, mai mult de 90% din totalul faunei de lepidoptere fiind reprezentată de speciile nocturne.
„În lumea atât de diversă a fluturilor, majoritatea covârşitoare a speciilor este activă noaptea. Cele mai multe dintre ele pot fi ademenite cu o sursă de lumină, capturarea lor constituind o parte importantă a activităţii de teren a unui cercetător entomolog. Utilizarea capcanelor luminoase a constituit şi continuă să reprezinte un element definitoriu pentru cercetarea grupului lepidopterelor nocturne. Multe dintre speciile de lepidoptere nocturne rivalizează, prin forme şi culori, cu fluturii de zi, cunoscuţi pentru frumuseţea lor emblematică”, afirmă unul dintre specialiştii Muzeului.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român, program 18.00 – 24.00 Str. Monetăriei nr. 3, Bucureşti

Muzeul Naţional al Ţăranului Român că invită la expoziţia temporară AŞA VĂZUT-A ZAHARIA, să ascultaţi poveşti etnologice rostite de Şerban Anghelescu, să vedeţi multe filme documentare şi să vă bucuraţi de muzica interpretată de Taraful lui Şandorică din Soporu de Câmpie. Intrarea este liberă. Anul acesta expoziţia permanentă va fi închisă deoarece clădirea monument istoric din Şoseaua Kiseleff se află încă în şantier.

PROGRAM:
Regimul nocturn în viaţa ţărănească – poveşti etnologice cu Şerban Anghelescu
Clubul Ţăranului – între orele 18.00 – 19.00
Etnologul Şerban Anghelescu va vorbi publicului despre semnificaţiile nopţii în religie şi literatură, despre nopţile ţărăneşti de la sărbătorile importante şi despre intrarea în noapte în baladele Mioriţa şi Meşterul Manole.

AŞA VĂZUT-A ZAHARIA. Improvizaţii într-o lume captivă | expoziţie de fotografie
Sala Foaier – între orele 18.00 – 00.00

Recent descoperită în podul unei case abandonate, la 200 km de Chişinău, arhiva fotografică a lui Zaharia Cuşnir ne oferă astăzi şansa rară de a privi viaţa rurală din Basarabia de după război într-o manieră care ocoleşte realitatea îngrădirilor dictate de propaganda şi discursul oficiale ale epocii. Expoziţia este rezultatul unui exerciţiu curatorial şi de cercetare interdisciplinar şi prezintă – în premieră în România – o selecţie inedită din cele peste 4000 de clişee salvate, aflate în prezent în proces de conservare, digitizare şi documentare.

Muzeul invizibil #4 – proiecţii de film
Sala Tancred Bănăţeanu | între orele 18.00 – 01.00

Recunoaşterea câştigată de Muzeul Ţăranului Român se datorează nu doar patrimoniului pe care îl deţine, ci mai ales viziunii artistice a fondatorului său, Horia Bernea. Singurul muzeu de autor din România şi unul din puţinele muzee din ţară al cărui patrimoniu este re-vizitat şi re-interpretat în proiectele de cercetare şi artistice ale specialiştilor săi, poate fi considerat în acelaşi timp şi un muzeu auto-reflexiv.
La ediţia din 2018 a Nopţii Europene a Muzeelor, una din propunerile adresate vizitatorilor o constituie o serie de proiecţii video cu filmări care documentează fragmentar începuturile MŢR, cu proiectele de cercetare şi de acţiune culturală din anii ’90 şi 2000.
Filmele şi montajele incluse în program au fost transpuse în format digital de pe suport VHS în anii 2017 şi 2018. Evenimentul Muzeul [in]vizibil #4 continuă seria explorărilor muzeale iniţiate în anul 2017 prin care ne propunem valorificarea Arhivei de imagine şi a colecţiilor MŢR.

Citeşte integral ştirea pe Mediafax la acest link.

Te-ar mai putea interesa și
Symmetrica investește 48 milioane de euro în cea mai mare fabrică de pavele şi borduri vibropresate din Sud-Estul Europei, lângă București
Symmetrica investește 48 milioane de euro în cea mai mare fabrică de pavele şi borduri vibropresate din Sud-Estul Europei, ...
Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton, anunță o nouă investiție în cea mai mare fabrică de pavaje și dale din beton din......
Franţa – Parlamentul corsican aprobă textul reformei constituţionale pentru autonomie
Franţa – Parlamentul corsican aprobă textul reformei constituţionale pentru autonomie
Corsica a făcut încă un pas către obiectivul autonomiei în cadrul Republicii Franceze: parlamentul regional de la Ajaccio ...
CFR Călători: Duminică, transportul feroviar de călători trece la ora de vară. Se anulează un tren spre Aeroportul Otopeni
CFR Călători: Duminică, transportul feroviar de călători trece la ora de vară. Se anulează un tren spre Aeroportul ...
CFR Călători informează că începând cu data de 31 martie 2024, în activitatea de transport feroviar se va trece la ...
Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, proiect finanțat din PNRR
Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, proiect finanțat din PNRR
Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, investiție ce face parte din strategia ...