Noi sancţiuni UE împotriva Rusiei pe fondul crizei din Ucraina

Uniunea Europeană va pregăti, în decurs de o săptămână, o nouă listă cu persoane care vor fi supuse unor sancţiuni în legătură cu criza din Ucraina, a declarat joi şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, transmite din Bruxelles agenţia DPA.
Economica.net - joi, 29 ian. 2015, 20:02
Noi sancţiuni UE împotriva Rusiei pe fondul crizei din Ucraina

Mogherini a precizat că decizia definitivă privind sancţiunile va fi luată la viitoarea reuniune a miniştrilor de externe din ţările UE, care va avea loc pe 7 februarie.

Într-o conferinţă de presă ce-a avut loc după o reuniune la Bruxelles a miniştrilor de externe din UE, dna Mogherini a explicat, potrivit AFP, că Uniunea Europeană va adăuga, la începutul lui februarie, noi nume pe lista sa neagră cu persoane sancţionate pentru implicarea lor în conflictul din Ucraina şi va pregăti ”noi măsuri”.

Miniştrii europeni de externe au decis, de asemenea, prelungirea cu şase luni, până în septembrie, a sancţiunilor punctuale adoptate în martie 2014 împotriva unor separatişti proruşi şi a unor ruşi, a mai spus şefa diplomaţiei UE.

Te-ar mai putea interesa și
Vienna Insurance Group a înregistrat venituri de 10,9 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 12%, și un un profit înainte de taxe de 773 de milioane de euro
Vienna Insurance Group a înregistrat venituri de 10,9 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 12%, și un un profit ...
Grupul financiar austriac Vienna Insurance Group (VIG) anunță că a înregistrat anul trecut venituri din asigurări de 10,9 miliarde de euro (+12%), în timp ce profitul înainte de impozitare a......
Joe Biden a promulgat legislaţia privind ajutarea Ucrainei, Israelului şi Taiwanului. Livrările de arme către Kiev se reiau imediat
Joe Biden a promulgat legislaţia privind ajutarea Ucrainei, Israelului şi Taiwanului. Livrările de arme către Kiev se ...
Preşedintele democrat al SUA, Joe Biden, a promulgat miercuri pachetul legislativ ce prevede un ajutor de 95 de miliarde ...
Kaufland deschide un nou magazin în orașul Năsăud
Kaufland deschide un nou magazin în orașul Năsăud
Kaufland România inaugurează un nou hipermarket în orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, ajungând astfel la ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Engie a companiei EP WIND Project (ROM) SIX, care deține o centrală eoliană în județul Constanța
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Engie a companiei EP WIND Project (ROM) SIX, care deține o centrală ...
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care ENGIE România S.A. intenționează să preia EP WIND Project (ROM) ...