Nokia dezminte zvonurile potrivit cărora va reveni pe piaţa telefoanelor mobile

Grupul finlandez Nokia, odată cel mai mare producător mondial de telefoane mobile, a dezminţit luni în mod oficial informaţiile apărute recent în presa din China potrivit cărora compania intenţionează să producă din nou telefoane mobile, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 27 apr. 2015, 09:07
Nokia dezminte zvonurile potrivit cărora va reveni pe piaţa telefoanelor mobile

‘Nokia a luat cunoştinţă de recentele informaţii din presă potrivit cărora compania şi-a manifestat intenţia de a produce telefoane mobile la o facilitate de cercetare&dezvoltare din China. Aceste informaţii sunt false. Nokia repetă că, în prezent, nu are planuri privind producţia sau vânzarea de telefoane mobile’, se arată într-un comunicat publicat pe pagina de Internet a Nokia.

Odată cel mai mare producător mondial de telefoane mobile, Nokia nu mai produce în prezent astfel de dispozitive, după ce în 2013 şi-a vândut operaţiunile de telefonie mobilă către producătorul american de software Microsoft pentru 5,6 miliarde de euro. Conform acordului convenit cu Microsoft, Nokia nu va reveni pe piaţa telefoanelor mobile până la finele lui 2016, scrie Agerpres.

‘Ar fi o nebunie să nu analizăm această oportunitate. Cu siguranţă că o vom analiza’, declara în luna noiembrie a anului trecut Sebastian Nystrom, director de produs la Nokia.

La începutul acestei luni, Nokia a anunţat că va prelua rivalul Alcatel-Lucent pentru 15,6 miliarde de euro. Cele două companii produc echipamente de telecomunicaţii de genul staţii de bază şi antene pentru transmisia de voce şi date, concurând cu grupul suedez cu Ericsson şi cu compania chineză Huawei Technologies Co. Prin preluarea Alcatel-Lucent, Nokia vrea să-şi crească cota de piaţă în China, unde sunt aproximativ 1,3 miliarde de utilizatori de telefoane mobile, şi de asemenea să concureze pentru contractele oferite de primii doi operatori de telefonie mobilă din SUA, Verizon Communications Inc. şi AT&T Inc.

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...