Nou bilanţ al atentatelor din Ankara: 86 de morţi; reacţii internaţionale

Bilanţul - încă provizoriu - al dublului atentat care a vizat sâmbătă dimineaţa, la Ankara, o manifestaţie pentru pace, organizată de opoziţia prokurdă, a crescut la cel puţin 86 de morţi, a anunţat ministrul turc al sănătăţii, Mehmet Muezzinoglu, citat de AFP. 
Economica.net - sâm, 10 oct. 2015, 14:43
Nou bilanţ al atentatelor din Ankara: 86 de morţi; reacţii internaţionale

„62 de persoane au fost ucise pe loc şi alte 24 au decedat la spital”, a precizat ministrul, într-o conferinţă de presă în capitala turcă, adăugând că alte 186 de persoane au fost rănite în aceste două atentate care intervin cu trei săptămâni înaintea alegerilor legislative anticipate din Turcia la 1 noiembrie.

Într-un climat de tensiuni puternice alimentate de conflictul kurd şi apropierea alegerilor, şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini a lansat un apel sâmbătă Turciei „să rămână unită” împotriva „teroriştilor”.

Preşedintele francez, Francois Hollande, a condamnat „atacul terorist odios”, în timp ce omologul său rus,Vladimir Putin, a trimis un mesaj de condoleanţe preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

Principalul partid prokurd din Turcia, care făcuse apel la manifestaţie, a denunţat „masacrul teribil” şi a atribuit guvernului responsabilitatea pentru atentate.

„A fost comis un atac barbar”, a reacţionat liderul Partidului Democrat al Popoarelor (HDP), Selahattin Demirtas, potrivit căruia „ne-am confruntat cu un stat sângeros care s-a transformat într-o mafie”

Dubla explozie care a avut loc sâmbătă în apropiere de gara centrală din Ankara şi care s-a soldat cu zeci de morţi şi răniţi este „un atac terorist”, potrivit guvernului de la Ankara, care este hotărât să investigheze pista unui atentat sinucigaş.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai
Grindeanu: Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai
Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa......
S&P a retrogradat Israelul din cauza riscurilor geopolitice ridicate
S&P a retrogradat Israelul din cauza riscurilor geopolitice ridicate
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a coborât, vineri, ratingul Israelului, de la "AA minus" până la "A ...
CIA avertizează că Ucraina poate pierde războiul anul acesta, fără un nou ajutor militar
CIA avertizează că Ucraina poate pierde războiul anul acesta, fără un nou ajutor militar
Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), William Burns, a avertizat joi că Ucraina ar putea pierde războiul ...
Bitcoin Halving 2024: Tot ce trebuie să știi
Bitcoin Halving 2024: Tot ce trebuie să știi
Explorăm impactul reducerii recompenselor pentru minerit, proiecțiile experților privind prețul Bitcoin după halvingul ...