Nu va exista un al doilea referendum privind Brexit-ul – purtătorul de cuvânt al premierului britanic

Nu va exista un al doilea referendum privind Brexit-ul, a declarat luni purtătorul de cuvânt al premierului britanic Theresa May, reafirmând convingerea acesteia că planul ei de a părăsi Uniunea Europeană este singura modalitate de a obţine o înţelegere care îndeplineşte obiectivele guvernului britanic, relatează Reuters.
Economica.net - lun, 16 iul. 2018, 12:00
Nu va exista un al doilea referendum privind Brexit-ul - purtătorul de cuvânt al premierului britanic

‘Publicul britanic a votat să părăsească Uniunea Europeană. Nu va mai fi un al doilea referendum … indiferent de circumstanţe’, a declarat purtătorul de cuvânt.

Premierul britanic Theresa May i-a atenţionat pe membrii Partidului Conservator pe care îl conduce că s-ar putea să nu mai aibă loc niciun Brexit dacă ei îi resping planul privind ieşirea din Uniunea Europeană, menţionează dpa.

Theresa May a încercat săptămâna trecută să-şi promoveze planul pentru un acord de comerţ liber cu UE post-Brexit şi s-a confruntat în acelaşi timp cu demisia ministrului pentru Brexit, David Davis, şi a ministrului de externe, Boris Johnson, precum şi cu critici din partea preşedintelui american Donald Trump.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...