Numeroase instituţii financiare intenţionează să se transfere în Germania, din cauza Brexitului

Peste 45 de instituţii financiare intenţionează să se stabilească sau să îşi crească prezenţa în Germania, ca urmare a planului Marii Britanii de ieşire din Uniunea Europeană, a declarat marţi un oficial german, citat de Reuters, relatează News.ro.
Economica.net - mie, 16 ian. 2019, 15:32
Numeroase instituţii financiare intenţionează să se transfere în Germania, din cauza Brexitului

Numărul a fost menţionat de Felix Hufeld, preşedintele autorităţii germane de supraveghere a pieţelor financiare, BaFin, şi reprezintă cel mai important indiciu al impactului Brexitului asupra sectorului financiar din Germania.

Între băncile germane care au anunţat planuri de transferare a unora dintre operaţiunile lor din Uniunea Europeană la Frankfurt se află Citigroup, JPMorgan Chase, Morgan Stanley şi Standard Chartered, potrivit News.ro.

În luna august, Hufeld a spus că Germania procesează peste 25 de solicitări de obţinere a unei licenţe bancare.

Te-ar mai putea interesa și
Primul tren de metrou Alstom pentru M5 a ajuns la București. Încă nouă ar putea sosi anul acesta
Primul tren de metrou Alstom pentru M5 a ajuns la București. Încă nouă ar putea sosi anul acesta
Primul tren de metrou din cele 13 din comanda Alstom a sosit marți la București, a spus pentru ECONOMICA.NET Mihai Barbu, președintele Consiliului de Administrație al Metrorex. Alte nouă trenuri......
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au preluat integral firma proiectului logistic de lângă fabrica Ford din Craiova
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au preluat integral firma proiectului logistic de lângă fabrica Ford din Craiova
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au devenit singurii acționari ai firmei prin care urma să fie construit un proiectul ...
EXCLUSIV Important pentru toți păgubiții Euroins. Firma care a primit 300 de milioane de euro ca să achite daunele RCA pentru șoferii români a dispărut din grup. Președinte Eurohold: „Nu mai aveam nevoie de ea”
EXCLUSIV Important pentru toți păgubiții Euroins. Firma care a primit 300 de milioane de euro ca să achite daunele RCA ...
EIG Re, societatea de reasigurare intra-grup care a primit aproape 1,6 miliarde de lei contra promisiunii de a achita daunele ...
TVR vrea să lanseze o platformă de streaming asemănătoare cu Netflix pentru conținut video live și înregistrat, inclusiv profil pentru copii
TVR vrea să lanseze o platformă de streaming asemănătoare cu Netflix pentru conținut video live și înregistrat, inclusiv ...
Societatea Română de Televiziune (TVR) vrea să lanseze o aplicație pentru telefoane mobile și televizoare smart pentru ...