O aeronavă care venea de la Berlin a lovit o baliză la sosirea pe Otopeni

Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile a început o anchetă după ce o aeronavă Boeing 738 aparţinând companiei Ryanair şi care venea de la Berlin a lovit o baliză la aterizarea pe Aeroportul Henri Coandă Bucureşti. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) spune că "aeronava a întors imediat şi a continuat rulajul până la poziţia de parcare".
Economica.net - mar, 25 iul. 2017, 11:35
O aeronavă care venea de la Berlin a lovit o baliză la sosirea pe Otopeni

Potrivit unor reprezentanţi ai aeroportului, la aterizarea la Bucureşti aeronava a lovit o baliză.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunţat, într-un comunicat de presă, că marţi dimineaţă, la ora 10.37, o aeronavă Boeing 738 aparţinând companiei Ryanair, care efectua zborul Berlin – Bucureşti, după aterizarea pe pista numărul doi(26R-08L) a depăşit pragul fizic 08L oprindu-se în siguranţă, pe suprafaţa betonată a pistei.

Potrivit CNAB, aeronava a întors imediat şi a continuat rulajul până la poziţia de parcare.

La bordul avionului se aflau 183 de pasageri şi membrii echipajului. „Pasagerii au fost debarcaţi în deplină siguranţă, nicio persoană nu a avut de suferit şi nu s-au înregistrat pagube materiale”, susţine sursa citată.

În urma acestui incident aviatic, o echipă a Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile a demarat invesigaţiile, conform reglementărilor în vigoare, se mai arată în comunicatul transmis de CNAB.

Te-ar mai putea interesa și
Fechet: Din calculele noastre, am spart bariera celor 5 milioane de PET-uri colectate în fiecare zi în România
Fechet: Din calculele noastre, am spart bariera celor 5 milioane de PET-uri colectate în fiecare zi în România
Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) este probabil cel mai bun sistem de management al deşeurilor din România, iar în prezent a fost spartă bariera de 5 milioane de PET-uri colectate în fiecare zi......
Marea Britanie ar putea scoate în afara legii vânzarea de ţigarete oricărei persoane născute după 1 ianuarie 2009
Marea Britanie ar putea scoate în afara legii vânzarea de ţigarete oricărei persoane născute după 1 ianuarie 2009
Parlamentul britanic a început marţi dezbaterile asupra unui proiect de lege antifumat, care scoate în afara legii vânzarea ...
Semnal de preț? Nuclearelectrica a vândut energie electrică pentru tot anul 2026 la 90 de euro/MWh
Semnal de preț? Nuclearelectrica a vândut energie electrică pentru tot anul 2026 la 90 de euro/MWh
Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavoadă, a vândut energie electrică cu livrare în anul 2026 ...
41% dintre angajaţi sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă – sondaj
41% dintre angajaţi sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă – sondaj
Aproape 41% dintre angajaţi sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă, salariul, relaţia cu ...