O delegaţie de parlamentari europeni vine în România pentru întâlniri cu reprezentanţii industriei IT şi cu factorii de decizie

O delegaţie a grupului de lucru Digital Europe, formată din membri ai Parlamentului European (PE), va vizita România timp de două zile, la iniţiativa europarlamentarului Victor Negrescu, pentru a se întâlni cu reprezentanţi de marcă din industria IT românească, precum şi cu factori de decizie şi membri ai societăţii civile, se arată într-un comunicat al PES Activists România, o reţea europeană ce reuneşte membrii partidelor socialiste, social-democrate şi laburiste europene.
Economica.net - mie, 29 mart. 2017, 08:24
O delegaţie de parlamentari europeni vine în România pentru întâlniri cu reprezentanţii industriei IT şi cu factorii de decizie

‘Ţară noastră are un potenţial foarte mare în zona IT, care trebuie să fie valorificat pe deplin. I-am invitat pe colegii mei, reprezentanţi ai Digital Europe, să viziteze companiile noastre de top, să vadă la faţa locului ce înseamnă performanţa românească în domeniul IT şi să discute direct cu reprezentanţi guvernamentali despre direcţiile de urmat. În acest mod, putem promova valorile noastre şi putem accelera dezvoltarea’, a declarat Victor Negrescu, deţinător al titlului de europarlamentar al Anului 2015 la capitolul Agenda Digitală, citat în comunicat.

Astfel, europarlamentarii Arndt Kohn, Tiemo Wölken şi Josef Weidenholzer, membri ai Grupului S&D din PE, alături de Victor Negrescu, vor vizita compania românească de software BitDefender, lider al industriei de securitate, divizia Electronic Arts România, una dintre cele mai performante echipe de design în domeniul jocurilor electronice, precum şi Zitec, una dintre cele mai dinamice şi mai premiate companii digitale din România.

Vizita delegaţiei din PE mai cuprinde o întâlnire cu Şerban Valeca, Ministrul Cercetării, o dezbatere a Grupului S&D cu reprezentanţi ai hub-urilor şi incubatoarelor de afaceri din mediul digital românesc, o întâlnire cu reprezentanţii Primăriei Capitalei.

Vineri, 31 martie, va avea loc o masă rotundă la nivel înalt, pe tema ‘Cybersecurity in the new digital age’ (organizată la Hotel Epoque – intrarea Aurora, 17C – între orele 10:00-13:00), la care sunt aşteptaţi să participe ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Augustin Jianu, precum şi 40 dintre cei mai proeminenţi factori de decizie, reprezentanţi ai companiilor şi ai societăţii civile din domeniul cybersecurity.

Vizita în România se va încheia vineri, cu un prânz de lucru cu partenerii sociali.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...