Șoferii care filmează în timp ce conduc vor risca să fie amendați și să rămână fără permis

Șoferii care folosesc telefonul mobil sau camera pentru a face filmări vor risca o amendă de câteva sute de lei, potrivit unui proiect de act normativ înregistrat recent la Senat. În plus, dacă din cauza filmatului alte persoane sunt puse în pericol, șoferii vor risca să-și piardă permisul auto pentru trei luni, scrie Avocatnet.ro
Economica.net - Dum, 24 iun. 2018, 06:09
Șoferii care filmează în timp ce conduc vor risca să fie amendați și să rămână fără permis

Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost înregistrată marți la Senat pentru dezbatere. Ca să se aplice, aceasta trebuie să treacă de Parlament și de șeful statului.

Concret, proiectul prevede introducerea unei amenzi pentru șoferii care folosesc telefoane mobile sau camere pentru a face filmări în timp ce se află la volanul mașinii, scrie Avocatnet.ro

Aceasta va fi de două sau trei puncte-amendă, adică, în prezent,290 sau 435 de lei, la care se vor adăuga și două puncte de penalizare.

Pe deasupra, dacă în timp ce filmează șoferul săvârșește o faptă care pune alte persoane în pericol, acesta va risca să-și piardă permisul auto pentru o perioadă de 90 de zile.

Bine de știut este că proiectul face referire la dispozitivele ținute efectiv cu mâna în timp ce sunt folosite, nu la cele care pot fi fixate pe bord sau pe parbriz, de exemplu, mai explică Avocatnet.ro.

 

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Lugoj – Deva: UMB a început să aducă în șantier utilaje pentru secțiunea tunelurilor FOTO
Autostrada Lugoj – Deva: UMB a început să aducă în șantier utilaje pentru secțiunea tunelurilor FOTO
Pasionații de infrastructură au postat vineri imagini cu utilaje aduse de UMB pe secțiunea lipsă din Autostrada Lugoj - Deva (A1). Potrivit lor, o parte dintre acestea urmează să fie utilizate......
Premierul finlandez cere UE să ajute Helsinki să prevină un aflux de migranţi sosiţi din Rusia
Premierul finlandez cere UE să ajute Helsinki să prevină un aflux de migranţi sosiţi din Rusia
Uniunea Europeană ar trebui să ia măsuri pentru a ajuta Finlanda să prevină un aflux de migranţi care sosesc din Rusia, ...
Aproape jumătate din marile oraşe ale Chinei se scufundă, spun cercetătorii
Aproape jumătate din marile oraşe ale Chinei se scufundă, spun cercetătorii
Aproape jumătate din marile oraşe ale Chinei sunt afectate de niveluri de subsidenţă (proces de coborâre treptată a ...
Campanie frauduloasă cu apeluri telefonice în care hackerii se prezintă drept angajaţi ai DNSC
Campanie frauduloasă cu apeluri telefonice în care hackerii se prezintă drept angajaţi ai DNSC
Campania frauduloasă de apeluri telefonice în care atacatorii se prezintă drept angajaţi ai Directoratului Naţional ...