Oficial american: SUA nu vor coopera cu Rusia în Siria

SUA nu vor coopera cu Rusia atâta timp cât această ţară îşi continuă 'strategia greşită' în Siria, a declarat miercuri ministrul american al apărării Ashton Carter, ca reacţie la declaraţiile anterioare pe acest subiect ale Moscovei.
Economica.net - mie, 07 oct. 2015, 15:18
Oficial american: SUA nu vor coopera cu Rusia în Siria

”Rusia are o strategie greşită (în Siria), avioanele ruse continuă să bombardeze, dar nu ţinte ale Statului Islamic”, a afirmat şeful Pentagonului, aflat într-o vizită la Roma, după cum relatează agenţia TASS. ”În pofida declaraţiilor părţii ruse, noi nu vom colabora până când această strategie nu se va schimba”, a precizat Ashton Carter.

Cu toate acestea, el a ţinut să sublinieze că SUA menţin deschise canalele de contact cu Rusia pentru a fi asigurată securitatea militarilor americani ce participă la operaţiunile în Siria.

Anterior, ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a afirmat că Rusia este gata să-şi coordoneze operaţiunile sale în Siria cu cele ale coaliţiei internaţionale conduse de SUA, apreciind că fără sprijin reciproc gruparea teroristă Statul Islamic nu va putea fi învinsă.

Ministrul rus a indicat totodată că, de la 30 septembrie, când a început intervenţia militară în Siria, aviaţia rusă a lovit în total 112 de poziţii ale Statului Islamic, în timp ce Occidentul suspectează Moscova de lovirea cu prioritate a poziţiilor grupărilor care se opun preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Şeful Pentagonului acuza zilele trecute Rusia că, prin acţiunile sale ce au ca ţinte poziţii ale opoziţiei moderate, contribuie la escaladarea războiului din Siria.

Te-ar mai putea interesa și
Depozitele la bănci au crescut cu 4,5%, în martie 2024 – date BNR
Depozitele la bănci au crescut cu 4,5%, în martie 2024 – date BNR
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna martie 2024 cu 0,3% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 584,458 miliarde de lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a......
Tesla promite noi maşini, „mai accesibile”, chiar dacă a renunţat la low-cost-ul Model 2
Tesla promite noi maşini, „mai accesibile”, chiar dacă a renunţat la low-cost-ul Model 2
Constructorul american de automobile electrice Tesla a anunţat, marţi seara, că va introduce noi modele la începutul ...
Imigranţii calificaţi ajută economia spaniolă să devanseze alte economii europene
Imigranţii calificaţi ajută economia spaniolă să devanseze alte economii europene
Spania este ţara cu cea mai mare rată a şomajului din Europa, însă, pentru Sara Hernandez, un arhitect de sisteme informatice ...
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut în primele două luni ale acestui an cu 3,2%
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut în primele două luni ale acestui an cu 3,2%
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele ...