OSCE admite că nu are posibilitatea de a verifica retragerea armamentului greu din zona tampon în estul Ucrainei

Misiunea specială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi-a recunoscut incapacitatea de a verifica retragerea armamentului greu din zona tampon în estul Ucrainei care, în virtutea acordului de la Minsk, trebuie să separe trupele ucrainene de combatanţii separatişti proruşi, consemnează agenţia EFE.
Economica.net - mar, 03 mart. 2015, 13:35
OSCE admite că nu are posibilitatea de a verifica retragerea armamentului greu din zona tampon în estul Ucrainei

Într-un comunicat difuzat marţi, OSCE menţionează că, pentru a putea verifica retragerea armamentului greu, observatorii organizaţiei au nevoie de ‘un acces total şi nelimitat’ în zona de conflict, precum şi ‘date elementare’ privind armamentul greu aflat în dotarea ambelor tabere. ‘Ne trebuie date despre amplasamentele armamentului în prezent, despre rutele folosite pentru retragerea acestuia, precum şi despre locurile unde vor fi concentrate aceste echipamente’ ulterior retrageri de pe front, explică în text OSCE, care este garantul acordului de la Minsk şi al procesului de pace în Ucraina.

De asemenea, OSCE menţionează că o dificultate în plus o constituie teritoriul vast de pe care trebuie retras armamentul greu din zona tampon, conform acordului convenit pe 12 februarie la Minsk de liderii Rusiei, Ucrainei, Germaniei şi Franţei, această zonă trebuie să aibă o lăţime de cel puţin 50 de kilometri.

Separatiştii proruşi au declarat anterior că au finalizat procesul retragerii armamentului din zona demilitarizată, dar autorităţile de la Kiev afirmă că de fapt insurgenţii îşi regrupează forţele în vederea unor noi posibile ofensive.

Şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut marţi separatiştilor proruşi să nu profite de armistiţiu pentru a pregăti noi acţiuni armate.

Te-ar mai putea interesa și
ROCA Agri RDF l-a numit pe Bogdan Vlad, actualul CFO al holdingului, în funcția de CEO
ROCA Agri RDF l-a numit pe Bogdan Vlad, actualul CFO al holdingului, în funcția de CEO
O dată cu încheierea mandatului interimar al lui Alexandru Savin, Senior Investment Manager la ROCA Investments, ROCA Agri RDF îl numește pe Bogdan Vlad, fostul CFO al holdingului, în funcția......
Cotaţia acţiunilor a scăzut şi petrolul s-a scumpit după atacul Israelului asupra Iranului
Cotaţia acţiunilor a scăzut şi petrolul s-a scumpit după atacul Israelului asupra Iranului
Acţiunile şi obligaţiunile asiatice au scăzut vineri, în timp ce monedele de refugiu, aurul şi ţiţeiul au crescut, ...
Cererea de gaze lichefiate a Europei ar urma să atingă vârful în 2024
Cererea de gaze lichefiate a Europei ar urma să atingă vârful în 2024
Cererea de gaze naturale lichefiate (GNL) a Uniunii Europene ar putea atinge nivelul de vârf în acest an, pe măsură ce ...
Israelul a atacat pentru a demonstra că are capacitatea ofensivă de a ajunge în centrul Iranului – presă
Israelul a atacat pentru a demonstra că are capacitatea ofensivă de a ajunge în centrul Iranului – presă
 Atacul aerian pe care Israel l-a lansat vineri împotriva Iranului a avut scopul de a demonstra Teheranului că israelienii ...