Parlamentul European, favorabil ridicării vizelor pentru Kosovo

Parlamentul European s-a declarat joi favorabil ridicării vizelor pentru locuitorii din Kosovo, a cărui independenţă nu este recunoscută de cinci state membre ale Uniunii Europene (Spania, România, Grecia, Cipru şi Slovacia), informează agenţia de presă AFP.
Economica.net - joi, 13 sept. 2018, 14:45
Parlamentul European, favorabil ridicării vizelor pentru Kosovo

Decizia, care deschide calea negocierilor cu statele membre pentru a răspunde acestei propuneri a Comisiei Europene, a fost luată cu o largă majoritate (420 de voturi pentru, 186 împotrivă şi 22 de abţineri). Au fost stabilite nu mai puţin de 95 de criterii pentru a da undă verde liberalizării vizelor.

La jumătatea lunii iulie, Comisia Europeană a recomandat ridicarea vizelor pentru kosovari, după ce a confirmat că executivul Kosovo întruneşte deja toate exigenţele, „inclusiv un bilanţ concludent în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei şi criminalităţii organizate”, subliniază Parlamentul European într-un comunicat.

Acest aviz pozitiv intervine de asemenea după un acord asupra frontierei cu Muntenegru, aprobat în martie.

Dacă propunerea va fi adoptată, kosovarii titulari ai unui paşaport biometric nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în ţările din UE (exceptând Irlanda şi Marea Britanie) şi în ţările asociate spaţiului Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia) pentru şederi de cel mult 90 de zile.

Kosovarii sunt singurii din Balcani care mai trebuie să obţină vize de intrare în UE, notează Parlamentul European.

Uniunea Europeană este în continuare divizată asupra independenţei Kosovo, dar cere relaţii normalizate între Serbia şi Kosovo, care aspiră să adere la blocul comunitar.

Pentru a decide ridicarea vizelor, nu mai este necesară unanimitatea – o majoritate „calificată” (cel puţin 55% dintre statele membre, reprezentând minimum 65% din populaţia UE) este suficientă.

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...