Patronatul Naţional Român susţine noua lege a pensiilor : este o lege bună

Patronatul Naţional Român susţine noua lege a pensiilor, e o lege bună, dar care a fost prea mult dezbătută şi ar trebui adoptată, a declarat joi Dan Matei Agathon, vicepreşedinte şi purtător de cuvânt al organizaţiei patronale, la ieşirea de la discuţiile purtate cu premierul Viorica Dăncilă, la Palatul Victoria, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit.
Economica.net - joi, 20 sept. 2018, 17:43
Patronatul Naţional Român susţine noua lege a pensiilor : este o lege bună

„Acum se dezbate legea pensiilor. Poziţia Patronatului Naţional Român este că susţinem această lege şi credem că s-a dezbătut prea mult. În fiecare seară, la toate televiziunile, în toată media: pensiile, pensiile, pensiile. Gata! Un an de zile e mult prea mult pentru o lege. E o lege bună, aduce bani unor oameni care au nevoie de ea, hai să-i dăm drumul”, a punctat Aghaton.

El a precizat că din partea organizaţiei patronale pe care o reprezintă au existat şi alte solicitări.

„La (capitolul – n.r.) ‘diverse’, Patronatul Naţional Român pe care îl şi reprezint (…) a solicitat trei lucruri. Unu – introducerea pauzei de masă, aşa cum este peste tot în Uniunea Europeană, de la 12,00 la 13,00. De ce nu se introduce nu înţelegem. Doi – introducerea salariului orar. Margaret Thatcher, în prima zi a guvernării sale conservatoare, a trecut de la salariul minim lunar la salariul minim orar, cu rezultate foarte bune. Trei – pentru că avem un milion de salariaţi cu salariul minim, să le dăm o bonificaţie de 500 de lei din partea patronatelor, a angajatorilor, care să nu fie impozitată”, a afirmat Dan Matei Agathon.

Vicepreşedintele Patronatului Naţional Român a precizat că discuţiile pe noua lege a pensiilor continuă în cadrul Consiliul Naţional Tripartit.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat joi, la începutul şedinţei de Guvern, că noua lege a pensiilor va fi prezentată sindicatelor şi patronatelor la Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social.

Te-ar mai putea interesa și
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte, a anunţat......
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de euro
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de ...
Comerţul agroalimentar al UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, când excedentul comercial a ajuns ...