Percheziţii DNA la Primăria sectorului 5. Vanghelie: Nu-mi dau seama ce mai poate face DNA

Procurorii DNA efectuează, vineri, percheziţii la Primăria Sectorului 5, potrivit unor surse judiciare, într-un dosar ce vizează infracţiuni de corupţie, printre care şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în legătură cu falsificarea listelor electorale, comise în 2016.
Economica.net - vin, 06 mai 2016, 08:49
Percheziţii DNA la Primăria sectorului 5. Vanghelie: Nu-mi dau seama ce mai poate face DNA

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că vizat de dosar ar fi chiar Marian Vanghelie, primarul suspendat al Sectorului 5, procurorii având suspiciuni privind falsificarea listelor electorale depuse pentru alegerile din 2016, la care Marian Vanghelie candidează pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 5. Aceleaşi surse susţin că sunt percheziţii în desfăşurare la Primăria Sectorului 5 şi la mai mulţi angajaţi ai primăriei.

Oficial, procurorii anticorupţie au transmis printr-un comunicat de presă că este vorba despre un dosar „ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, printre care şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în legătură cu falsificarea listelor electorale, comise în cursul anului 2016”.

Astfel, sunt în desfăşurare şase percheziţii, în Bucureşti şi Ilfov, două dintre acestea având loc la sediul Primăriei Sectorului 5.

Procurorii anticorupţie l-au pus sub învinuire pe Marian Vanghelie, joi, într-o altă cauză, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu, fapte în urma cărora Primăria Sectorului 5 ar fi fost prejudiciată cu peste două milioane de lei.

Vanghelie: Nu-mi dau seama ce mai poate face DNA

Preşedintele interimar al PDS, Marian Vanghelie, a declarat pentru News.ro că nu înţelege de ce DNA verifică semnăturile adunate de partidul pe care îl conduce pentru candidaţii la alegerile locale şi i se pare că e doar o „formă de intimidare periculoasă”, el susţinând că nimic nu mai poate împiedica candidatura sa la Primăria Sectotului 5.

„Sunt percheziţii la sediul de partid. Vor, înţeleg, să ridice semnăturile, dar ale mele sunt în regulă. Fiecare candidat şi-a adus semnăturile. Nu cred că sunt probleme cu semnăturile. Au fost verificate de Biroul Electoral. E o chestie de tensiune. (…) Nu-mi dau seama, juridic, ce mai poate face DNA, pentru că candidatura mea nu mai poate fi oprită, decât dacă mă împuşcă cineva în cap. Am câştigat în instanţă definitiv şi irevocabil. Asta poate fi o măsură de verificare, dar nu-mi pot da seama cum poate fi o măsura de verificare asupra lui Marian Vanghelie singur din România. Nu ştiu calităţile”, a declarat Vanghelie, pentru News.ro.

Edilul suspendat al Sectorului 5 a spus că până la ora transmiterii acestei ştiri nu a fost citat la DNA şi că va merge la sediul partidului, acolo de unde procurorii ridică documente.

„Consider că e o formă de intimidare asupra mea, dar ce să fac? Cum pot să mă bat eu cu această instituţie singur? Ce pot să fac? Dacă s-au parcurs toate etapele juridice, la Biroul Electoral s-a făcut verificarea, am fost contestat, ne-am judecat la sector, la tribunal, la instanţă şi am câştigat. Cred că o hotărâre definitivă de instanţă nu mai poate să spună nimeni nimic. Cred că ar trebui să facă verificări la toţi candidaţii. Mi se pare că e formă de intimidare periculoasă, sub formă de dictatură. După ce am parcurs toate etapele juridice, Marian Vanghelie este verificat mai amănunţit, la sediu printr-o formă de intimidare?”, a mai spus el.

Vanghelie susţine că procurorii vor ridica şi cele 20.000 de semnături adunate pentru el pentru a candida independent la Primăria Sectorului 5.

„La persoana mea vă garantez 100% că toate semnăturile sunt fără nicio problemă. Dacă vor, îi chem pe toţi 9000, 10.000. Eu aveam nevoie de 2.700 de semnături. Nu depuneam 10.000 de semnături false. Nu sunt copil. Şi mai ridică şi cele 20.000 de semntături pe care le-am adunat ca să candidez independent”, a spus Vanghelie.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...