Petrom a ieftinit carburanţii: motorina costă 4,8 lei/l, benzină la 4,9 lei/l

Petrom a ieftinit carburanţii. Preţul motorinei a scăzut cu 3 bani, iar cel al benzinei cu 6 bani în cadrul promoţiei de weekend care durează până în octombrie.
Economica.net - S, 19 sept. 2015, 06:50
Petrom a ieftinit carburanţii: motorina costă 4,8 lei/l, benzină la 4,9 lei/l

Mai multe staţii Petrom din ţară comercializau încă de ieri benzina la preţul de sub 5 lei pe litru. În weekend carburantul este chiar mai ieftin, datorită promoţiei Petrom ce prevede ieftiniri de 6 bani pentru benzină şi 3 bani pentru motorină, de vineri, ora 23.00 până duminică, aceeaşi oră. Astfel, preţurile pentru benzina Standard se apropie de 4,9 lei, nivel pe care motorina deja l-a depăşit în cadrul procesului din ultimele luni de ieftinire a carburanţilor.

Motorină, la 4,8 lei litrul

În cea mai ieftină staţie din ţară, cea din Odorheiul Secuiesc, Strada Rackozi Ferenc, motorina costă, de azi, ora 23.00, până duminică, la aceeaşi oră, 4,84 lei. Benzina costă 5,11 lei.

În staţia de referinţă Bucureşti, Şoseaua Alexandriei, motorina va costa, în weekend, 5,07 lei, iar benzina 5,06 lei.

Benzină: preţul a scăzut sub 5 lei

Mai multe staţii Petrom din ţară afisează preţuri ale benzinei de sub 5 lei, iar în weekend carburantul va fi chiar mai ieftin, datorită promoţiei Petrom ce prevede ieftiniri de 6 bani pentru benzină şi 3 bani pentru motorină, de azi, ora 23.00 până duminică, aceeaşi oră. Astfel, preţurile pentru benzina Standard se vor apropia de 4,9 lei, nivel pe care motorina deja l-a depăşit în cadrul procesului din ultimele luni de ieftinire a carburanţilor.

Vă prezentăm câteva exemple de staţii unde benzina costă acum sub 5 lei.

În benzinăria Petrom  de pe DN2A, nr. cadastru 910 din Slobozia, benzina Standard 95 costă acum 4,99 lei. Aceasta nu intră în promoţie, deci preţul rămâne acelaşi şi în weekend.

În Călărăşi, prelungirea Sloboziei nr. 42,  costa 4,97 lei, iar de vineri de la 23.00 costă 4,91 lei.

Tot în Călăraşi, prelungirea Bucureşti nr. 295, preţul este 4,98lei. Această staţie nu este cuprinsă în promoţie

Şi în benzinăriile din Moldova, benzina a coborât sub pragul de 5 lei pe litru. Astfel, în Bacău,  strada Milcov numărul 146, preţul este de 4,98 lei pe litru şi coboară la 4,92 lei.

Tot în Bacău, Calea Moldovei  nr. 98, benzina costa 4,98 lei,dar în weekend scade la 4,92.

La o altă staţie din Bacău, Calea Republicii nr. 187, benzina costă 4,97 lei. Această staţie nu intră în promoţie.

În general, preţul benzinei este mai ridicat în judeţele din centrul şi vestul ţării şi mai scăzut în Moldova şi Bărăgan. La fel şi preţul motorinei. Cele mai ieftine regiuni pentru carburanţi sunt cele din Secuime, zona Bacăului şi a Vasluiului, sudul extrem, cu Călăraşi şi Zimnicea, şi Dobrogea.

Preţurile carburanţilor comercializaţi la noi în ţară sunt direct legate de cotaţiile internaţionale ale produselor petroliere şi de cursul de schimb. La rândul lor, cotaţiile carburanţilor sunt legate de preţul barilului de ţiţei. Cum barilul a coborât de la 65 la 47 de dolari, iar cursul de schimb a rămas relativ constant, distribuitorii de carburanţi au fost nevoiţi să scadă preţurile produselor comercializate.

Preţul carburanţilor diferă între diverse staţii din ţară, chiar şi în cadrul aceleiaşi firme. Oscilaţiile pot fi şi de 5%.
Petrom este cea mai mare companie de pe piaţa de distribuţie a carburanţilor, cu o reţea de circa 550 de staţii. Principalii concurenţi sunt Rompetrol, Lukoil şi Mol. Petrom este controlată din anul 2004 de compania austriacă OMV.

Te-ar mai putea interesa și
Măsură globală în criza motorinei: Țările din G7 și partenerii lor vor elibera din stocurile de urgență 100 de milioane de barili de diesel și țiței
Măsură globală în criza motorinei: Țările din G7 și partenerii lor vor elibera din stocurile de urgență 100 de milioane ...
Țările din grupul G7 și partenerii săi au fost de acord să elibereze până la 100 de milioane de barili de motorină și țiței din stocurile de urgență în următoarele patru luni,......
A fost Silvio Berlusconi asociat cu Mafia? Un fost cap mafiot spune că da. Marina Berlusconi, fiica cea mai mare a fostului premier italian, se arată revoltată de dezvăluire
A fost Silvio Berlusconi asociat cu Mafia? Un fost cap mafiot spune că da. Marina Berlusconi, fiica cea mai mare a fostului ...
Marina Berlusconi, fiică cea mai mare a fostului premier italian Silvio Berlusconi, şi-a exprimat vineri indignarea după ...
Ciprian Ciucu, despre audierea lui Bolojan la DNA Iași: Este un om care nu are niciun fel de probleme de integritate. Faptul că este plimbat la DNA se mai întâmplă
Ciprian Ciucu, despre audierea lui Bolojan la DNA Iași: Este un om care nu are niciun fel de probleme de integritate. Faptul ...
Premierul interimar Ilie Bolojan nu este corupt şi nu are probleme de integritate, a declarat primarul general al Capitalei, ...
Ministrul german de Externe Johann Wadephul îndeamnă statele din Europa și Sudul Global să pună mai multă presiune pe Rusia, pentru ca aceasta să renunțe la blocada impusă exportului de cereale din Ucraina
Ministrul german de Externe Johann Wadephul îndeamnă statele din Europa și Sudul Global să pună mai multă presiune ...
inistrul de Externe german Johann Wadephul a lansat vineri, după discuţii la Vatican, un apel către ţările lumii de ...