Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată a crescut cu 9,2%, la 2,55 mld. euro. Piaţa IT a scăzut cu 15% – GfK

Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată a atins, anul trecut, 2,55 miliarde de euro, în România, în creştere cu 9,2% comparativ cu anul precedent, reiese din studiul GFK Temax.
Economica.net - mar, 14 feb. 2017, 08:42
Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată a crescut cu 9,2%, la 2,55 mld. euro. Piaţa IT a scăzut cu 15% - GfK

Pe de altă parte, piaţa IT a consemnat cel mai semnificativ declin, de 15,1%, şi a ajuns la 419 milioane euro.

‘Camerele web şi mouse-urile au fost singurele categorii IT care au înregistrat evoluţii pozitive. Tabletele au scăzut cel mai mult, urmate de sistemele de tip desktop şi laptopuri’, se arată în document.

Piaţa foto a consemnat un declin de 14,6%, ajungând la 25 milioane euro, iar piaţa de imprimante, multifuncţionale şi consumabile a scăzut cu 3,5%, la 64 milioane euro.

Creşteri semnificative, de peste 20 de procente, au fost la electronice, care au generat vânzări de 463 milioane euro, electrocasnice mari (577 milioane euro) şi electrocasnice mici (178 milioane euro).

La electronice, televizoarele cu dimensiuni şi rezoluţii superioare ale ecranelor se află pe trend ascendent, boxele mici şi boxele cu sistem de andocare au înregistrat cea mai mare rată de creştere, urmate de sistemele Audio. Pe de altă parte, sistemele video şi de înregistrare, împreună cu sistemele de navigare auto, au continuat să scadă.

În ceea ce priveşte electrocasnicele mari, piaţa a încetinit ritmul de creştere în T4 2016.

‘2016 s-a încheiat cu o creştere de două cifre, toate categoriile aflându-se în trend pozitiv. Majoritatea categoriilor au suferit eroziuni de preţ în 2016, cu toate că a crescut interesul consumatorilor pentru produse cu specificaţii superioare’, menţionează sursa citată.

La electrocasnice mici, campania Black Friday a generat vânzări mai mari pentru toate categoriile de produse, cu impact considerabil pentru aspiratoare şi aparate pentru prepararea băuturilor calde.

‘Atât aspiratorele cilindrice fără sac, cât şi alte segmente de nişă (de exemplu aspiratoare verticale, aspiratoare roboţi) au avut o evoluţie foarte bună. Aparatele de îngrijire a părului au înregistrat cele mai scăzute evoluţii în T4, având şi eroziuni de preţ considerabile. Cererea pentru cele mai importante subcategorii a scăzut în T4 2016 comparativ cu T4 2015’, informează GFK Temax.

Piaţa Telecom a crescut cu 12%, la 824 milioane euro, anul trecut, înregistrându-se o creştere semnificativă pe segmentul de telefoane cu ecrane mari.

‘Segmentul de căşti cu microfon a continuat să aibă rate de creştere de două cifre, ceea ce a contribuit la evoluţia întregii categorii Telecom. Rata de creştere pentru telefoanele inteligente a încetinit în T4’, se mai spune în document.

Te-ar mai putea interesa și
Compania de private equity ROCA Investments a ajuns la o valoare de piață de peste 81,6 milioane de euro și țintește la 150 de milioane de euro odată cu listarea pe piața principală a BVB, în 2026
Compania de private equity ROCA Investments a ajuns la o valoare de piață de peste 81,6 milioane de euro și țintește ...
Compania de private equity ROCA Investments a ajuns la nivelul lui 2023 la o valoare de piață de 81,64 milioane euro, față de valoarea de 78,10 milioane euro raportată în urmă cu un an.......
Bosch a finalizat investiția de 21,2 milioane de euro în extinderea Centrului de Inginerie de la Cluj-Napoca
Bosch a finalizat investiția de 21,2 milioane de euro în extinderea Centrului de Inginerie de la Cluj-Napoca
Grupul Bosch, companie germană cu circa 10.000 de angajați în România, a inaugurat o nouă clădire dedicată Centrului ...
Românii pe ultimele locuri în UE când vine vorba de achiziţionarea de cărţi online
Românii pe ultimele locuri în UE când vine vorba de achiziţionarea de cărţi online
În 2023, la nivelul Uniunii Europene, 13,4% din rezidenţi au cumpărat online cărţi, reviste sau ziare tipărite şi ...
Profi își extinde serviciile de retail media către toate brandurile și agențiile specializate, în colaborare cu Footprints AI
Profi își extinde serviciile de retail media către toate brandurile și agențiile specializate, în colaborare cu Footprints ...
După șase luni în care a derulat campanii pilot cu un număr limitat de branduri și agentii de media, Profi, rețeaua ...