Pirelli vrea să organizeze cel mai mare IPO din Europa în acest an

Producătorul italian de anvelope Pirelli, prezent şi pe piaţa din România, vrea ca acţiunile sale să fie evaluate la nouă miliarde de euro cu prilejul unei oferte publice iniţiale ce ar urma să fie finalizată în cursul lunii octombrie, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar.
Economica.net - mie, 13 sept. 2017, 16:38
Pirelli vrea să organizeze cel mai mare IPO din Europa în acest an

Potrivit surselor, compania italiană va prezenta detaliile legate de oferta sa publică iniţială, inclusiv intervalul de preţ la care ar urma să fie evaluate acţiunile, în cursul acestei săptămâni, iar debutul tranzacţionării acţiunilor va avea loc la Milano, în prima săptămână din luna octombrie. Sursele au adăugat că Pirelli a primit o cerere solidă din partea investitorilor şi poartă discuţii cu o serie de mari fonduri interesate să devină investitori ancoră pentru acest IPO.

Anterior, Pirelli a anunţat că vrea să plaseze la bursa de la Milano până la 40% din acţiunile sale. Dacă va obţine o evaluare de nouă miliarde de euro, Pirelli ar putea deveni cel mai mare IPO demarat în Europa în cursul acestui an, putând să depăşească cele trei miliarde de euro obţinute de pe urma vânzării de acţiuni Allied Irish Banks, în luna mai.

Un grup condus de China National Chemical a preluat Pirelli pentru 7,4 miliarde de euro în anul 2015 şi acţiunile companiei italiene au fost delistate de la bursa de la Milano. Compania chineză şi partenerii săi intenţionează să îşi reducă participaţia la Pirelli de la 65% până la sub 50% cu prilejul ofertei publice iniţiale.

Grupul Pirelli a intrat în România în anul 2004, când a înfiinţat compania ‘Pirelli Tyres România’. Construcţia fabricii de anvelope de la Slatina este un proiect greenfield început în 2005, iar primele anvelope au fost fabricate în 2006. Pirelli va investi aproximativ 200 de milioane de euro până în anul 2021 la Polul Industrial din Slatina, iar noul plan de investiţii va creşte capacitatea anuală de producţie de la 10 milioane la 15 milioane de unităţi şi va crea noi locuri de muncă.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...