Plumb: Limita maximă pentru alocaţii ar putea depăşi 84 de lei, dacă CCR va permite

 Limita maximă pentru alocaţii ar putea depăşi 84 de lei, dacă Curtea Constituţională ar permite un sistem diferenţiat în ceea ce priveşte aceste drepturi, a declarat joi Rovana Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), la Palatul Victoria.
Economica.net - joi, 28 mai 2015, 15:14
Plumb: Limita maximă pentru alocaţii ar putea depăşi 84 de lei, dacă CCR va permite

‘Sigur că da, limita alocaţiei ar putea merge şi mai sus (dacă Curtea Constituţională ar permite un sistem diferenţiat în ceea ce priveşte alocaţiile – n.r.). Pentru anul acesta, dublăm de la 1 iunie alocaţiile pentru toţi cei 3.700.000 de copii. În plus, prin modificarea adoptată începând cu anul 2015, un număr de 500.000 de copii vor primi peste 84 de lei, încă 42 de lei. Am făcut o adresă către Curtea Constituţională, prin care vrem să ştim dacă acest drept unic universal înseamnă un cuantum al alocaţiei egal pentru toţi copiii, sau faptul că toţi copiii trebuie să primească o alocaţie, dar putem să dăm şi diferenţiat în funcţie de nevoile copiilor care vin din familii defavorizate. Noi am făcut acest lucru, am dat la 500.000 de copii 42 de lei în plus, practic am dublat această alocaţie, dar intervenim prin legea privind susţinerea familiei prin acordarea alocaţiilor de către Guvern. În ceea ce priveşte alocaţia de stat, vrem să ştim foarte clar dacă acest drept universal se aplică fără discriminare în ceea ce priveşte cuantumul, sau se poate face diferenţiat, în funcţie de nevoile copilului. Luăm în calcul, după cum bine ştiţi, formula care este aplicabilă la nivelul Uniunii Europene, şi anume aceea de venit pe membru de familie până în 530 de lei, respectiv copii care trebuie să primească mai mult’, a afirmat ministrul Muncii, cu ocazia lansării, de către MMFPSPV, a ‘Ghidului copiilor pentru adulţii care decid viitorul lor – politicieni, guvernanţi, lideri formali sau informali’.

În ceea ce priveşte proiectul de lege prin care cei care iau indemnizaţie de creştere a copilului să nu poată realiza venituri mai mari de 3.000 de lei, Rovana Plumb a afirmat că s-a decis în Parlament ca veniturile suplimentare pe care părinţii le pot obţine pe perioada creşterii copilului primind şi indemnizaţie să fie de şase indicatori sociali de referinţă.

‘După cum bine ştiţi, anul trecut am avut sesizări şi informaţii din partea părinţilor, care deşi şi-au plătit toate contribuţiile şi obligaţiile la stat pentru că au obţinut venituri suplimentare, legea nu permitea. Am făcut această modificare a legii, s-a adoptat de către Parlament şi s-a decis în Parlament ca veniturile suplimentare pe care părinţii le pot obţine pe perioada creşterii copilului primind şi indemnizaţie să fie de şase indicatori sociali de referinţă, respectiv 3.000 de lei’, a spus ministrul Muncii.

Rovana Plumb, a precizat, totodată, că se doreşte ca indemnizaţia mamei să fie egală cu media salariului din ultimele 12 luni, şi nu cu 85% din salariu.

‘Alocaţia pentru copil este una dintre măsurile care fac parte din pachetul pe care îl gândim şi pe care vrem să-l punem în aplicare din 2016, privind susţinerea familiei. În acest sens ne gândim să eliminăm pragul de limitare de la 3.400 lei a perioadei în care părintele primeşte indemnizaţia pentru creşterea copilului. Pe perioada de 18 săptămâni mama are dreptul la concediul de maternitate. Toţi părinţii au dreptul şi la o indemnizaţie de creştere a copilului pe o perioadă de până la doi ani de zile, iar în primul an au o limitare de 3.400 lei şi o limită minimă de 600 lei. Ceea ce vrem să punem în aplicare este ca pe perioada concediului de maternitate, de 18 săptămâni, indemnizaţia mamei să fie egală cu media salariului din ultimele 12 luni, şi nu cu 85% din salariu, pentru că naşterea nu este o boală şi mama nu trebuie să fie penalizată’, a subliniat Plumb.

Întrebată care este părerea sa cu privire la acordarea dreptului de vot de la 16 ani, ministrul Muncii a spus că ‘trebuie iniţiată o dezbatere în acest sens, pentru că într-adevăr tinerii au dreptul la muncă de la 16 ani şi atunci de ce n-ar avea şi dreptul la vot? Acest lucru implică însă o dezbatere amplă la nivelul societăţii, nu o decizie luată pe moment. De altfel, după cum bine ştiţi, implică modificările aduse Constituţiei existente în momentul de faţă’.

În cadrul evenimentului de la Palatul Victoria, MMFPSPV şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie au semnat un Acord de parteneriat cu Consiliul Naţional al Elevilor.

‘Ghidul copiilor pentru adulţii care decid viitorul lor – politicieni, guvernanţi, lideri formali sau informali’ a fost lansat pentru a marca Ziua Internaţională a Copilului şi cuprinde o serie de mesaje ale copiilor, structurate pe mai multe domenii: piaţa muncii, educaţie, sănătate, violenţa asupra copilului etc.

Te-ar mai putea interesa și
Galeria lui Ion Țiriac s-a îmbogățit cu un Mercedes-AMG ONE de 1.063 CP
Galeria lui Ion Țiriac s-a îmbogățit cu un Mercedes-AMG ONE de 1.063 CP
Țiriac Collection a integrat oficial în galeria sa de vehicule un spectaculos model Mercedes-AMG ONE, marcând astfel un moment de referință în istoria colecției de automobile. ...
Au început lucrările de construcție la Spitalul Regional de Urgenţe din Iași (Video)
Au început lucrările de construcție la Spitalul Regional de Urgenţe din Iași (Video)
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, s-a aflat vineri, la Iaşi, pentru a lua parte la începerea primelor lucrări ...
Vista Bank a acordat un împrumut de 13,9 milioane de euro companiei Alive Wind Power One, parte a Premier Energy Group, pentru cumpărarea unui parc eolian
Vista Bank a acordat un împrumut de 13,9 milioane de euro companiei Alive Wind Power One, parte a Premier Energy Group, ...
Vista Bank a acordat companiei Alive Wind Power One, parte a Grupului Premier Energy PLC, un credit de investiții în sumă ...
Geely a vândut acțiuni Volvo AB în valoare de 1,32 de miliarde de dolari
Geely a vândut acțiuni Volvo AB în valoare de 1,32 de miliarde de dolari
Acţiunile producătorului suedez de camioane Volvo AB au scăzut vineri cu 5,9%, după ce grupul chinez Geely şi-a vândut ...