Ponta: Legea privind subvenţiile pentru energia verde ne permite să păstrăm preţurile în limite normale

Premierul Victor Ponta a salutat, miercuri, readoptarea de către Parlament a legii privind subvenţiile pentru energia verde, apreciind că este vorba de o reglementare care va permite păstrarea preţurilor 'în limite normale'.
Economica.net - mie, 12 feb. 2014, 14:37
Ponta: Legea privind subvenţiile pentru energia verde ne permite să păstrăm preţurile în limite normale

‘Domnul, nu mai îi dau numele (Traian Băsescu – n.r.) ne-a retrimis legea înapoi la Parlament ca să crească preţurile la oameni şi eventual, nu ştiu, să-i scoată în stradă. Parlamentul a revotat o lege europeană, o lege bună, o lege în folosul consumatorilor din România şi în maxim 10 zile deci aveţi legea şi putem să păstrăm preţurile la energie competitive’, a declarat Ponta, în şedinţa de guvern.

La rândul său, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a subliniat un alt efect pozitiv pe care îl va avea aplicarea legii respective.

‘Putem, pe baza aceste legi, să reducem cu 85% numărul de certificate verzi pentru marii consumatori din energie, conform ultimei aprobări a Comisiei Europene, de la sfârşitul anului’, a arătat Niţă.

În context, premierul Ponta a precizat că aceasta este o veste ‘extrem de bună’, arătând că viitorul ministru al Economiei, Teodor Atanasiu, ‘va avea, alături de necazurile şi problemele ştiute – Oltchim, Cuprumin – şi problema marilor consumatori începând cu Arcelor Mittal’.

Senatorii au respins, luni, cererea de reexaminare a preşedintelui în cazul proiectului de lege privind sistemul de promovare a producerii energiei din surse regenerabile.

Astfel, cererea de reexaminare se referă la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

‘Proiectul de lege are ca obiect stabilirea unor măsuri pentru evitarea supracompensării sau pentru diminuarea acesteia şi pentru evitarea creării unui avantaj competitiv necuvenit pentru producătorii de energie din surse regenerabile, beneficiari ai schemei de sprijin autorizată de Comisia Europeană. Modificările Legii nr. 220/2008 au fost necesare având în vedere creşterea necontrolată a preţurilor energiei electrice pentru consumatorii finali, premisele depăşirii, în anul 2013 a capacităţilor de racordare şi de echilibrare a sistemului energetic naţional, impactul negativ asupra competitivităţii sectorului industrial şi suprapunerea creşterilor de preţ cu efectele cumulate peste calendarul de liberalizare a preţurilor la energie, în condiţiile menţinerii predictibilităţii cadrului legislativ’, se arată în raportul Comisiei economice, industrii şi servicii.

 

Te-ar mai putea interesa și
FMI avertizează cu privire la optimismul excesiv al piețelor, în contextul așteptărilor mari privind relaxarea politicilor fiscale de către băncile centrale
FMI avertizează cu privire la optimismul excesiv al piețelor, în contextul așteptărilor mari privind relaxarea politicilor ...
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat asupra exuberanţei excesive a pieţelor, în condiţiile în care investitorii urmăresc cu atenţie deciziile băncilor centrale, care vor să......
Industria eoliană a instalat în 2023 capacități record de 117 gigawați – raport GWEC
Industria eoliană a instalat în 2023 capacități record de 117 gigawați – raport GWEC
Industria eoliană globală a instalat anul trecut noi capacităţi de 117 gigawaţi (GW), un nivel record, dar trebuie anual ...
IKEA respinge acuzațiile că ar distruge pădurile românești și susține că acțiunile sale sunt în conformitate cu cele mai înalte standarde de mediu
IKEA respinge acuzațiile că ar distruge pădurile românești și susține că acțiunile sale sunt în conformitate cu ...
Reprezentanţii companiei Ingka Investments susţin că practicile acesteia de gestionare a pădurilor sunt stabilite în ...
Acționarii Stellantis au aprobat pachetul salarial pentru directorul general Carlos Tavares
Acționarii Stellantis au aprobat pachetul salarial pentru directorul general Carlos Tavares
Acţionarii Stellantis au aprobat marţi compensaţia pentru conducerea producătorului auto acordată pentru rezultatele ...