Ponta: România trebuie să aibă şi producţie de energie termo. CE Oltenia şi Hunedoara pot fi salvate

Prim-ministrul Victor Ponta a afirmat, marţi, la Craiova, că România trebuie să aibă şi producţie de energie termică, chiar dacă este mai scumpă, pentru că este mai sigură, iar complexele energetice Oltenia şi Hunedoara pot fi salvate cu condiţia ca "toată lumea să gândească şi să înţeleagă că scandalul nu ajută", transmite Agerpres.
Economica.net - mar, 07 apr. 2015, 15:48
Ponta: România trebuie să aibă şi producţie de energie termo. CE Oltenia şi Hunedoara pot fi salvate

Premierul a mai afirmat că FMI şi Comisia Europeană au cerut închiderea celor două complexe, iar Guvernul a refuzat.

„Am luat toate măsurile pentru tot ce înseamnă producţie de energie termică. Am mai spus şi o spun şi aici pentru cine are minte şi mă ascultă. Cine vrea scandal nu mă ascultă. FMI şi Comisia Europeană au venit clar şi au cerut să închidem şi CEO şi Complexul Hunedoara. Noi le-am spus nu şi au plecat acasă şi acesta este motivul principal pentru care nu avem în acest moment o scrisoare finalizată. Dar, asta înseamnă că găsim şi noi soluţii, găsesc şi ei soluţii (reprezentanţii complexurilor energetice – n.r.), pentru că dacă ne certăm în stradă, e soluţia cea mai clară să le închidem pe toate, ceea ce mi se pare o mare prostie”, a spus Ponta la Craiova, unde a participat la inaugurarea lucrărilor de construcţie a unui cartier de locuinţe de către o firmă din China, răspunzând unei întrebări privind situaţia CE Oltenia.

Victor Ponta a precizat că Guvernul va lua în continuare toate măsurile permise şi de UE pentru salvarea producţiei de energie termo.

„Eu ştiu foarte bine că în 2012 tot CEO era practic în faliment şi l-am salvat. Poate fi salvat în continuare, la fel şi la Hunedoara putem salva în continuare, dar cu condiţia ca toată lumea să îşi pună mintea la contribuţie, că aşa cu cearta nu facem nimic. Deci, toate măsurile pe care ni le permite şi UE pentru a salva producţia de energie termo le-am luat şi le vom lua în continuare, pentru că eu cred că România trebuie să aibă şi producţie de energie termo, chiar dacă e mai scumpă, dar e mai sigură: nu stai după apă la hidro, nu stai după vânt la eolian şi oricum grupurile 3 şi 4 mai durează, aşa încât ştiu foarte bine despre ce este vorba, doar sper ca toată lumea să gândească şi să înţeleagă că scandalul nu ne ajută”, a mai afirmat Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: România are cel mai mic preţ din regiune la energie electrică
Burduja: România are cel mai mic preţ din regiune la energie electrică
România are un preţ la energie electrică cel mai mic din regiune, fiind un efect al investiţiilor în "energie verde, în regenerabile", a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja....
Unii producători auto germani sunt afectaţi de prăbuşirea podului din Baltimore
Unii producători auto germani sunt afectaţi de prăbuşirea podului din Baltimore
Prăbuşirea podului Francis Scott Key din Baltimore are efecte diferite asupra producătorilor de automobile din Germania, ...
Aderare parțială Schengen – Despescu, MAI: Pasagerii nu au nicio obligaţie suplimentară, acestea sunt exclusiv în sarcina autorităţilor
Aderare parțială Schengen – Despescu, MAI: Pasagerii nu au nicio obligaţie suplimentară, acestea sunt exclusiv ...
Chestorul general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a afirmat, joi, că, începând cu ziua de duminică, ...
Grecia: Băncile se pregătesc să plătească acţionarilor dividende pentru prima dată din 2008
Grecia: Băncile se pregătesc să plătească acţionarilor dividende pentru prima dată din 2008
Banca Centrală Europeană va permite băncilor elene să-şi recompenseze acţionarii pentru prima dată din 2008, după ...