Populaţia şi industria vor consuma doar 2% gaze de import în luna septembrie

Gazele de import vor avea o pondere de doar 2% în consumul intern al ţării, atât în cazul populaţiei, cât şi în ceea ce priveşte consumatorii industriali, potrivit unui document al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) privind structura amestecului de gaze pentru luna septembrie. Restul de 98% din consum reprezintă gaze de producţie internă.
Economica.net - joi, 28 aug. 2014, 09:50
Populaţia şi industria vor consuma doar 2% gaze de import în luna septembrie

Documentul mai prevede faptul că Transgaz a propus ca întregul consum de gaze al ţării să provină din subsolul autohton, însă ANRE a avizat în final un import de 2% în cazul ambelor categorii de consumatori.

Începând din 2011, populaţia şi termocentralele care livrează agent termic consumatorilor casnici au consumat mai puţine gaze de import decât industria, pentru ca preţul final să fie suportabil, în condiţiile în care preţul gazelor importate era dublu faţă de producţia internă.

La mijlocul acestei luni, Mariana Gheorghe, CEO Petrom, declara, într-un interviu acordat agenţiei AGERPRES, că media importurilor în primele şase luni ale anului a ajuns la 9%, din cauza scăderii consumului intern.

Anii trecuţi, importurile de gaze reprezentau 20-25% din totalul consumului.

Astfel că oficialul Petrom nu se aşteaptă la probleme mari la iarnă pentru piaţa din România, în contextul conflictului dintre Ucraina şi Moscova pe tema gazelor.

‘Având în vedere că a scăzut cererea, media importului în totalul consumului naţional de gaze este de circa 9%, aşa că piaţa românească aproape că este independentă. Deci, având în vedere reducerea importurilor, rezervele pe care le avem în depozite şi evoluţia cererii, dacă va fi o iarnă blândă, cred că România nu va avea probleme iarna viitoare, ceea ce nu putem spune despre alte ţări din regiune sau din Europa. Suntem, de asemenea, pregătiţi, cum am fost şi în 2009, ca, în limita flexibilităţii pe care o avem, să ajustăm puţin în sus şi producţia de la anumite sonde’, a susţinut Mariana Gheorghe.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...