Poşta Română se împrumută cu 30 de milioane de lei de la EximBank pentru derularea activităţii curente

Poşta Română, cel mai mare operator de servicii poştale din România, va primi un împrumut de 30 de milioane de lei de al EximBank, pentru derularea activităţii curente, a anunţat compania poştală, într-un comunicat de presă.
Economica.net - lun, 15 ian. 2018, 11:24
Poşta Română se împrumută cu 30 de milioane de lei de la EximBank pentru derularea activităţii curente

Împrumutul, acordat pe o perioadă de doi ani, reprezintă cel de-al treilea acord pe care operatorul naţional de servicii poştale îl încheie cu EximBank după ce, în 2013, banca a acordat un credit în valoare de 100 de milioane de lei pentru acoperirea parţială a sumelor restante din activitatea de colectare de numerar, iar în 2016 banca a câştigat licitaţia organizată de către CNPR pentru acordarea unui credit în valoare de 60 de milioane de lei.

‘Prin încheierea acestui parteneriat între EximBank şi Compania Naţională Poşta Română, o societate strategica curtată, de obicei, de marile bănci de pe piaţă, continuăm să ne consolidăm poziţia pe piaţa de corporate banking, oferind produse şi servicii care nu numai că sunt la un standard înalt de calitate, dar sunt şi competitive din punctul de vedere al costurilor. EximBank are, aşadar, capacitatea de a deveni partenerul financiar preferat al mediului de afaceri, fiind complet pregatită să propună soluţii financiare complexe şi atractive pentru absolut toate companiile româneşti, pe care le aşteptăm să ne abordeze cu mai multă încredere’, susţine Traian Halalai, preşedintele executiv al EximBank.

La rândul său, directorul general al Poştei Române, Elena Petraşcu este de părere că, inclusiv prin continuarea parteneriatului cu EximBank, compania generează capital de încredere şi demonstrează, totodată, că are resursele necesare să se înscrie în liniile strategice pe care şi le-a asumat.

‘Suntem deja la al treilea acord semnat, în ultimii ani, între Poşta Română şi EximBank, ceea ce transformă acest parteneriat într-o tradiţie bazată pe încredere reciprocă şi respect. Planul nostru de investiţii şi revitalizare a companiei este în siguranţă. Cu ajutorul unor produse şi servicii bancare de calitate, atât noi, cât şi partenerii noştri, putem fi siguri că avem resursele necesare pentru dezvoltare. Poşta Română are nevoie de capital financiar dar, în acelaşi timp, de un capital de încredere, pe care mă bucur, de fiecare dată, când îl găsesc investit de la partenerii noştri şi, mai ales, de la clienţi’, declară Petraşcu.

EximBank este o instituţie specializată care se implică activ, de 25 de ani, în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc. Instrumentele sale financiare specifice sunt dedicate exclusiv segmentului corporate.

Poşta Română, companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990, şi nu o instituţie publică, este deţinută de statul român, prin Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI), în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proportie de 25%. Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. La ora actuală, peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...