Premierul britanic Theresa May anunţă că va continua punerea în aplicare a acordului privind Brexitul

Premierul britanic Theresa May a afirmat că este "încântată" de sprijinul acordat care îi va permite să "continue punerea în aplicare a Brexitului pentru poporul britanic" şi "reunificarea" ţării, potrivit unei scurte declaraţii făcute în faţa reşedinţei sale oficiale din Downing Street 10, după câştigarea votului de neîncredere al Partidului său Conservator, relatează AFP şi dpa.
Economica.net - joi, 13 dec. 2018, 05:55
Premierul britanic Theresa May anunţă că va continua punerea în aplicare a acordului privind Brexitul

Theresa May a menţionat de asemenea că ţine cont de numărul „semnificativ” de parlamentari care au votat împotriva ei. Ea a obţinut sprijinul a 200 de parlamentari conservatori, în timp ce 117 au votat împotriva ei, în pofida concesiunii făcute susţinătorilor Brexitului.

”Partidul are încredere în Theresa May”, a declarat Graham Brady, preşedintele aşa-numitului ”Comitet 1922”, responsabil de organizarea internă a conservatorilor, după un scrutin cu buletin secret declanşat de cel puţin 48 de deputaţi conservatori, reprezentând pragul necesar de 15% al grupului parlamentar pentru un astfel de vot.

Această victorie, care a condus la creşterea lirei sterline, înseamnă că Torii nu vor mai putea încerca să o îndepărteze pe Theresa May timp de un an. Dar votul a 117 parlamentari împotriva ei constituie, de asemenea, o lovitură.

Theresa May va participa joi şi vineri la un summit european la Bruxelles unde va încerca cu disperare să obţină de la liderii europeni ”asigurări juridice şi politice” privind acordul asupra Brexitului.

Cu puţin timp înaintea începerii acestui vot de neîncredere faţă de premierul Theresa May, iniţiat în cadrul Partidului Conservator de către deputaţi membri ai acestei formaţiuni ostili acordului privind Brexitul, aceasta a anunţat, potrivit unuia dintre deputaţi, că intenţionează să demisioneze înaintea viitoarelor alegeri, prevăzute pentru anul 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor
Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor
Parlamentul European, reunit la Strasbourg în ultima sesiune plenară din legislatura 2019-2024, a adoptat miercuri un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea......
Rusia va viza armele nucleare ale NATO din Polonia, dacă vor fi instalate – viceministrul de externe rus
Rusia va viza armele nucleare ale NATO din Polonia, dacă vor fi instalate – viceministrul de externe rus
Ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov a avertizat joi că facilităţile nucleare ale NATO, dacă vor fi instalate ...
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa va perturba zborurile din întreaga Europă
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa va perturba zborurile din întreaga Europă
Întârzieri şi anulări de zboruri urmează să afecteze joi traficul aerian din Europa, după ce autorităţile franceze ...
SUA au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS
SUA au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, ...