Premierul turc: Armata se va supune direct președinției

Conducerea forţelor armate turce va înceta pe viitor să mai depindă de Ministerul Apărării şi se va subordona direct preşedinţiei, a anunţat premierul turc Binali Yildirim, într-un interviu publicat duminică de presa turcă, transmite EFE.
Economica.net - Dum, 24 iul. 2016, 11:35
Premierul turc: Armata se va supune direct președinției

„Statul Major al Forţelor Armate nu va mai depinde de Ministerul Apărării. Când va intra în vigoare sistemul prezidenţial, îl vom subordona preşedinţiei”, a spus Yildirim într-un interviu acordat televiziunii turce ATV-A Haber.

Şeful guvernului nu a spus când anume se va întâmpla acest lucru, dar a dat drept sigur trecerea Turciei de la sistemul parlamentar actual, care prevede un rol mai degrabă ceremonial pentru preşedinte, la un sistem în care şeful statului dispune de întreaga putere executivă, aşa cum reclamă cu insistenţă actualul preşedinte, Recep Tayyip Erdogan, notează EFE.

Pentru a formaliza această schimbare care, potrivit unor înalte oficialităţi din guvern „este deja un fapt”, mai este nevoie de o reformă a Constituţiei care presupune obţinerea unei majorităţi de două treimi în parlament.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...