Preşedintele a promulgat legea prin care amenda pentru lipsa rovinietei se prescrie dacă şoferul nu este înştiinţat în maxim patru luni

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea care modifică art. 9 din OUG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi trecere pe drumurile naţionale a rovinietei. Potrivit legii, procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare, iar dacă trec patru luni de la data în care şoferul a fost depistat că circula fără rovinietă, dar nu este înştiinţat, contravenţia se prescrie, scrie News.ro.
Economica.net - J, 08 mart. 2018, 17:18
Preşedintele a promulgat legea prin care amenda pentru lipsa rovinietei se prescrie dacă şoferul nu este înştiinţat în maxim patru luni

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, un decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, anunţă News.ro.

Unul dintre articolele legii prevede că aplicarea sancţiunii se prescrie în termen de patru luni de la data săvârşirii faptei.

De asemenea, procesul verbal de constatare a contravenţiei se transmite obligatoriu în două luni de la data aplicării contravenţiei, iar în intervalul de la data săvârşirii contravenţiei, până la data comunicării procesului verbal, nu se mai poate aplica altă sancţiune.

Aceeaşi lege prevede că procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare.

Legea intră în vigoare la şase luni după ce este promulgată de preşedinte şi publicată în Monitorul Oficial.

Camera Deputaţilor a adoptat, în 6 februarie, în calitate de for decizional, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege care modifică art. 9 din OUG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi trecere pe drumurile naţionale a rovinietei.

„Modificarea legislativă se impunea, având în vedere că norma nu era suficient de clară, instanţele interpretând diferit situaţii reclamate de mulţi cetăţeni în cazul amenzilor aplicate în mod repetat în lipsa rovinietei”, a declarat atunci deputatul PNL Lucian Bode.

Te-ar mai putea interesa și
Noua centrală de la Mintia va livra primul MW în sistemul energetic național săptămâna viitoare – surse
Noua centrală de la Mintia va livra primul MW în sistemul energetic național săptămâna viitoare – surse
La cinci ani după ce a vechea centrală pe cărbune de la Mintia s-a închis definitiv, săptămâna viitoare se va injecta în rețea primul megawatt al noii centrale pe gaze, potrivit unor surse......
Raluca Turcan îl acuză pe şeful statului de „intervenţie brutală” în partid prin nominalizare lui Veştea
Raluca Turcan îl acuză pe şeful statului de „intervenţie brutală” în partid prin nominalizare lui Veştea
Deputatul PNL Raluca Turcan a criticat, duminică, desemnarea lui Adrian Veştea pentru formarea noului Guvern, acuzându-l ...
Armata israeliană a emis ordine de evacuare pentru 30 de sate din sudul Libanului
Armata israeliană a emis ordine de evacuare pentru 30 de sate din sudul Libanului
Armata israeliană a emis duminică două ordine de evacuare care vizează 30 de sate din sudul Libanului, înaintea unor ...
Sub 10% din numărul amenzilor aplicate de Antifraudă ANAF au fost contestate între 2023 – martie 2026
Sub 10% din numărul amenzilor aplicate de Antifraudă ANAF au fost contestate între 2023 – martie 2026
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au aplicat amenzi în valoare totală de aproape 472 milioane ...