Preţul grâului la cel mai ridicat nivel din ultimele şapte luni pe fondul problemelor din Rusia

Cotaţia grâului a atins joi cea mai ridicată valoare din luna mai, pe fondul îngrijorărilor că livrările din Rusia vor fi restricţionate, transmite Bloomberg.
Economica.net - joi, 18 dec. 2014, 18:27
Preţul grâului la cel mai ridicat nivel din ultimele şapte luni pe fondul problemelor din Rusia

La bursa de la Chicago, cotaţia la grâul cu livrare în luna martie a crescut cu 2,5% până la 6,65 dolari per bushel în jurul orei 5.45 a.m., după ce anterior a urcat până la 6,77 dolari, cea mai ridicată valoare înregistrată din 20 mai. La bursa de la Paris, cotaţia grâului de panificaţie cu livrare în luna martie a crescut cu aproape cinci procente până la 209,50 euro pe tonă, cel mai ridicat nivel de după luna aprilie.

Potrivit unui grup de lobby al exportatorilor de cereale, Rusia, al patrulea exportator mondial de grâu, a început să restricţioneze exporturile de cereale în încercarea de a ţine sub control preţurile pe piaţa domestică. Autoritatea sanitar veterinară din Rusia a început să refuze să elibereze certificatele de inspecţie sanitară cerute de traderii de cereale şi de asemenea permite numai exporturile de cereale spre Egipt, Turcia, India şi Armenia.

Traderii susţin că măsurile informale adoptate de autorităţile ruse îngreunează obţinerea de informaţii cu privire la impactul asupra exporturilor. ‘Nimeni nu are nicio idee cu privire la ceea ce se întâmplă cu adevărat. Dacă ar fi o declaraţie oficială probabil preţul grâului ar scădea’, a declarat Thibaud Amate, analist la Horizon Soft Commodities.

Însă economistul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), Abdolreza Abbassian, a apreciat că creşterea preţurilor ar putea fi una de scurtă durată în condiţiile în care rezervele mondiale de cereale la finele sezonului actual ar urma să atingă la cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani. ‘Există atât de mult grâu disponibil încât există doar un sprijin pe termen scurt pentru preţ şi nu unul pe termen lung. Rusia contribuie mai degrabă la creşterea volatilităţii decât la fixarea unui trend’, a declarat Abdolreza Abbassian.

Separat, cotaţia porumbului cu livrare în luna martie a crescut cu 1,3% până la 4,1375 dolari per bushel în timp ce cotaţia pentru soia boabe a crescut cu 0,7% până la 10,43 dolari per bushel.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...