Prima clădire de birouri din AFI Park Cotroceni este gata

Dezvoltatorul imobiliar AFI Europe România a finalizat prima clădire din cele cinci care vor forma complexul de birouri AFI Park şi a semnat un nou contract de închiriere, cu Cameron România.
Economica.net - joi, 20 sept. 2012, 09:12
Prima clădire de birouri din AFI Park Cotroceni este gata

Construcţia „AFI Park 1” a început în iunie 2011 şi a fost finalizată în august 2012, o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi fiind deja predată chiriaşilor, se arată într-un comunicat al dezvoltatorului.

A doua clădire de birouri va fi predată în al doilea trimestru al anului 2014, iar celelalte trei vor fi finalizate în fiecare an ulterior.

Negocierea cu noul chiriaş, parte a grupului american Cameron, a fost intermediată de The Advisers/Knight Frank, firma de consultanţă a AFI Park. Cameron produce echipamente pentru industria petrolieră şi a gazelor şi deţine în România fabrici la Câmpina şi Ploieşti.

AFI Europe România a semnat în mai un antecontract de închiriere pentru o suprafaţă de 2.500 de metri pătraţi cu Microchip Technology, iar în iunie a încheiat un antecontract cu Endava, pentru un spaţiu de 2.400 de metri pătraţi.

„După negocierile purtate şi cu alţi chiriaşi, suprafaţa închiriată deja în AFI Park 1 ajunge la 7.000 de metri pătraţi”, se spune în comunicat.

Companiile care iau în calcul închirierea de spaţii în complexul AFI Park au profiluri variate, de la companii naţionale la multinaţionale, din domeniile IT, comunicare, financiar şi asigurări, arată dezvoltatorul.

AFI Business Park Cotroceni este situat pe Bulevardul Vasile Milea, lângă mall-ul AFI Palace Cotroceni, primul proiect finalizat de AFI în România.

Te-ar mai putea interesa și
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Cele mai mari progrese pe șantierele de autostrăzi au fost înregistrate în martie pe primele două loturi ale A7 Ploiești - Buzău, potrivit raportărilor lunare oficiale. Alături de Coni și......
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Ecofinance, o companie de tehnologie financiară care operează sub marca de consum CreditPrime în România, a înregistrat ...
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții guvernamentale americane
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții ...
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează "două companii şi patru ...
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Activista pentru climă Greta Thunberg va fi trimisă din nou în judecată pentru că nu a respectat un ordin al Poliţiei ...