Primii kilometri de autostradă din Moldova, scoşi din nou la licitaţie

Construcţia Centurii Bacău a fost scoasă din nou la licitaţie, după rezilierea contractului cu constructorii turci. Valoarea proiectelor lansate anul acesta în SEAP de către Compania de Drumuri depăşeşte astfel 4 miliarde de euro.
Economica.net - vin, 15 dec. 2017, 11:50
Primii kilometri de autostradă din Moldova, scoşi din nou la licitaţie

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) anunţul de participare pentru procedura de atribuire a contractului „Proiectare şi execuţie varianta de ocolire Bacău”.

Obiectul contractului este reprezentat de constructor a 30,8 km de drum nou la standarde europene, din care 16,269 km la profil de autostradă.

Durata contractului va fi minim 96 de luni, dintre care 6 luni perioada de proiectare, 30 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi minim 60 de luni perioada de garanţie a lucrărilor. Perioada de garanţie poate creşte la 84 de luni în funcţie de oferta din cadrul factorilor de evaluare.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru data de 12.02.2018.

Centura Bacău reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte pentru zona Moldovei. Prin lansarea acestui obiectiv s-a depăşit valoarea de peste 4 miliarde de euro a proiectelor lansate în SEAP de CNAIR SA, în acest an.

Valorea estimată a contractului pentru proiectarea şi execuţia Centurii Bacău, scos din nou la licitaţie, este de 773,6 milioane de lei, conform unor date de la Ministerul Transporturilor.

Reamintim că în data de 12.04.2017 (CNAIR) S.A. a transmis  Antreprenorului  turc  EKO INSAAT VE TICARET A.S.,  înștiințarea de reziliere a contractului pentru execuția Variantei de Ocolire a Municipiului Bacău, după ce antreprenorul turc a anunțat oficial că este în imposibilitatea de a susține financiar  lucrările. Până la data rezilierii contractului constructorul reuşise să execute doar 2% din lucrări.

Eko Inssat VE Ticaret semnase contractul de execuţie a lucrărilor în data de 1 aprilie 2015, centura Bacăului urmând să fie primul tronson realizat în regim de autostradă din Moldova. Cu o valoare de 393,88 milioane lei, fără TVA, contracul era propus pentru finanţare prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...