Primul teren agricol de vânzare după noua lege. Unde e şi cine vinde

La doar patru zile de la intrarea în vigoare a noii Legi cu privire la tranzacţiile de terenuri agricole pe persoană fizică, doi tineri din Rădăuţi s-au grăbit să caute cumpărători pentru terenul primit moştenire. Este primul teren scos la vânzare pe noua lege. 
Alina Stanciu - mar, 06 mai 2014, 21:03
Primul teren agricol de vânzare după noua lege. Unde e şi cine vinde

Primul teren scos la vânzare după intrarea în vigoare a Legii privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan (Legea 17/2014) are 0,80 de hectare şi aparţine unor rădăuţeni care doresc să monetizeze o moştenire. Bucur Silvia şi Migai Gălan, ambii din oraşul Rădăuţi, judeţul Suceava, au depus la Primăria Comunei Grăniceşti o cerere privind afişarea ofertei de vânzare a terenului pe care îl posedă chiar pe 16 aprilie, la doar patru zile de la intrarea în vigoare a Legii 17/2014. Conform legislaţiei în vigoare, Primăra va avea obligaţia, printre altele, de a notifica preemtorii cu privire la disponibilitatea respectivului teren. „Au avut nevoie de bani, de aceea s-au grăbit aşa. Sunt nişte copii, urmaşii unor persoane din localitate”,  adeclarat pentru ECONOMICA.NET Gheorghe Nuţu, primarul din Grăniceşti, localitatea pe aria căreia se află terenul scos la vânzare.

Lege fără norme 

Chiar dacă anunţurile de vânzare au început să apară, practic, la ora actuală, nu se pot face tranzacţii conform noii legi pentru că nu există norme metodologice. În consecinţă, până la adoptarea acestora, se aplică dreptul comun în materie. Potrivit Legii 17, „în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor elabora normele metodologice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi, care se aprobă prin ordin comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, al ministrului apărării naţionale şi al ministrului culturii, cu consultarea Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România şi a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară”. Legea 17 a intrat în vigoare pe data de 12.04.2014, iar în momentul de faţă normele metodologice sunt sunt doar în stadiul de proiect.

Cu site nefuncţional

Mai mult, site-ul Ministerului Agriculturii unde ar trebui să se afişeze toate anunţurile de vânzare de la proprietari nu este funcţional.  Aceasta în contextul în care, potrivit Legii 17, „în scopul unei transparenţe extinse, în termen de 3 zile lucrătoare de la înregistrarea dosarului prevăzut la alin. (3), structura centrală, respectiv structurile teritoriale, după caz, au obligaţia să afişeze pe site-urile proprii oferta de vânzare, timp de 15 zile”, se specifică în Lege.

ECONOMICA.NET a solicitat oficial Ministerului Agriculturii o listă cu primele anunţuri de vânzare publicate după intrarea în vigoare a Legii 17, dar nu am primit niciun răspuns. Drept urmare, oferta prezentată mai sus a fost descoperită cu ajutorul altor resurse jurnalistice. 

Amintim că Legea privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan (Legea 17/2014) a apărut din necesitatea de a umple un vid legislativ creat de la 1 ianuarie 2014, odată cu liberalizarea pieţei funciare din România.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu spune că a vorbit cu Trump și anunță Israelul va continua să atace Iranul și Libanul
Netanyahu spune că a vorbit cu Trump și anunță Israelul va continua să atace Iranul și Libanul
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, care a precizat că a vorbit cu preşedintele american Donald Trump, a declarat luni că Israelul îşi continuă atacurile în Iran şi Liban şi rămâne......
Biofarm anunță ce dividende propune spre acordare pentru anul 2025
Biofarm anunță ce dividende propune spre acordare pentru anul 2025
Compania Biofam anunță investutorii și acționarii de la Bursa de Valori București că la data de 31.12.2025 a inregistrat ...
Dominic Fritz anunță că va propune adoptarea unei rezoluții prin care USR să nu mai colaboreze cu PSD, dacă actualul guvern cade
Dominic Fritz anunță că va propune adoptarea unei rezoluții prin care USR să nu mai colaboreze cu PSD, dacă actualul ...
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic adoptarea unei rezoluţii în baza căreia ...
Alte două tancuri petroliere indiene care transportă GPL au traversat Strâmtoarea Ormuz
Alte două tancuri petroliere indiene care transportă GPL au traversat Strâmtoarea Ormuz
Două tancuri petroliere sub pavilion indian şi care transportau gaz petrolier lichefiat (GPL) au traversat luni Strâmtoarea ...