Producătorii agricoli vor primi un sprijin de 3.000 de euro pe an pentru a cultiva tomate în sere şi solarii

Producătorii agricoli din România vor fi susţinuţi printr-un program guvernamental să cultive tomate în spaţii protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producţia autohtonă, se arată într-un comunicat al Guvernului, remis Agerpres.
Economica.net - vin, 27 ian. 2017, 19:53
Producătorii agricoli vor primi un sprijin de 3.000 de euro pe an pentru a cultiva tomate în sere şi solarii

Conform sursei citate, Executivul a aprobat vineri, printr-o hotărâre, o schemă de ajutor de minimis destinată producătorilor agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi familiale, producătorilor agricoli persoane juridice.

‘Valoarea sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de 13.481,4 lei/beneficiar/an care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, însă valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi echivalentul în lei a sumei de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente’, se arată în comunicat.

Executivul precizează că, pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii. Aceştia trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil cu o placă indicator inscripţionată ‘Program susţinere tomate, 2017’, şi trebuie să menţioneze numărul cererii depuse pentru obţinerea finanţării.

De asemenea, aceştia trebuie să obţină o producţie de minimim 2 kg de tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2.000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafaţa de teren menţionată.

Ei trebuie să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în sere şi solarii şi să valorifice producţia în perioadele ianuarie-mai, inclusiv, şi noiembrie-20 decembrie, inclusiv, se mai arată în comunicat.

Potrivit comunicatului, resursele financiare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în valoare de 179.752 mii lei, contravaloarea în lei a 40.000 mii euro, şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017.

Cererile şi documentele justificative pentru acordarea acestui sprijin financiar se depun la Direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, se spune în comunicat.

‘Prin acordarea ajutorului de minimis se urmăreşte obţinerea unor produse de calitate, competitive cu cele de pe piaţa europeană, precum şi o eficienţă economică în realizarea şi valorificarea acestora. De asemenea, ajutorul va contribui la creşterea şi stabilizarea cantitativă şi calitativă a producţiilor de materii prime, la echilibrarea balanţei veniturilor şi cheltuielilor producătorilor agricoli, ajutându-i să se reaşeze într-o poziţie mai stabilă şi mai echilibrată în raport cu partenerii de afaceri’, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
ROCA Agri RDF l-a numit pe Bogdan Vlad, actualul CFO al holdingului, în funcția de CEO
ROCA Agri RDF l-a numit pe Bogdan Vlad, actualul CFO al holdingului, în funcția de CEO
O dată cu încheierea mandatului interimar al lui Alexandru Savin, Senior Investment Manager la ROCA Investments, ROCA Agri RDF îl numește pe Bogdan Vlad, fostul CFO al holdingului, în funcția......
Cotaţia acţiunilor a scăzut şi petrolul s-a scumpit după atacul Israelului asupra Iranului
Cotaţia acţiunilor a scăzut şi petrolul s-a scumpit după atacul Israelului asupra Iranului
Acţiunile şi obligaţiunile asiatice au scăzut vineri, în timp ce monedele de refugiu, aurul şi ţiţeiul au crescut, ...
Cererea de gaze lichefiate a Europei ar urma să atingă vârful în 2024
Cererea de gaze lichefiate a Europei ar urma să atingă vârful în 2024
Cererea de gaze naturale lichefiate (GNL) a Uniunii Europene ar putea atinge nivelul de vârf în acest an, pe măsură ce ...
Israelul a atacat pentru a demonstra că are capacitatea ofensivă de a ajunge în centrul Iranului – presă
Israelul a atacat pentru a demonstra că are capacitatea ofensivă de a ajunge în centrul Iranului – presă
 Atacul aerian pe care Israel l-a lansat vineri împotriva Iranului a avut scopul de a demonstra Teheranului că israelienii ...