„Profetul” de la Finanţe: Florin Georgescu a prevăzut recuperarea leului după referendum

Moneda naţională se va aprecia, iar cursul de schimb va reveni sub nivelul de 4,5 lei/euro după referendumul privind demiterea preşedintelui şi clarificarea situaţiei de pe scena politică, a declarat pe 16 iulie ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu.
Economica.net - lun, 30 iul. 2012, 11:30

„Cursul e stabilit de Banca Naţională pe baza tranzacţiilor de pe piaţă. Ne afectează direct şi afectează cetăţenii în primul rând, dar şi firmele. Consider că e o evoluţie conjuncturală, cursul va veni înapoi, deci se va aprecia, cred eu, până la un nivel de sub 4,5lei/euro, cam de unde a plecat în momentul respectiv, ca efect al calmării şi clarificărilor de pe scena politică”, a spus Florin Georgescu, ministrul Finanţelor, pentru Gândul pe 16 iulie.

El a răspuns unei întrebări privind faptul că bătălia politică se reflectă în cursul de schimb şi afectează direct activitatea Ministerului Finanţelor Publice şi eforturile de relansare a economiei.

Banca Naţională a României (BNR) a afişat astăzi un curs de referinţă de 4,5558 lei/euro.
Leul bătea aproape zilnic săptămâna trecută recorduri negative. Vineri, ultima dată de referinţă de dinainte referendumului, BNR a publicat un curs de referinţă de 4,6118 lei/euro.

Până la această oră, referendumul nu a fost validat. Participarea la referendum a fost de 46,23%, în condiţiile în care pentru înlăturarea lui Traian Băsescu de la preşedinţia României era nevoie de prezenţa a 50% plus unu dintre persoanele cu drept de vot din România. Dintre alegători, 87,52% au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, a anunţat Biroul Electoral Central, după centralizarea datelor din 99,97% din secţiile de votare.

Te-ar mai putea interesa și
Parlamentul a numit noi membri în plenul Consiliului Concurenței
Parlamentul a numit noi membri în plenul Consiliului Concurenței
Parlamentul a numit noi membri în plenul Consiliului Concurenței, care se alătură președintelui autorității, Bogdan Chirițoiu, și vicepreședintelui Dan Pascu, informează instituția prin......
O nouă autostradă: CNAIR a transmis către ANAP documentația pentru contractul de construire a Alternativei Techirghiol
O nouă autostradă: CNAIR a transmis către ANAP documentația pentru contractul de construire a Alternativei Techirghiol
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis astăzi către Agenţia Naţională pentru Achiziţii ...
„Vânzarea de mai” s-ar putea sa fi început în aprilie
„Vânzarea de mai” s-ar putea sa fi început în aprilie
Se pare că sezonul slab al acțiunilor a apărut mai devreme în acest an. Suntem încă în aprilie, în timp ce o faimoasă ...
Hisky le oferă reduceri la biletele de avion românilor care își reînnoiesc viza pentru Statele Unite ale Americii
Hisky le oferă reduceri la biletele de avion românilor care își reînnoiesc viza pentru Statele Unite ale Americii
Transportatorul aerian HiSky anunță că se alătură campaniei de includere a țării noastre în programul Visa Waiver, ...