Profitul Intesa a crescut cu 87% în T2, în urma vânzării activelor

Profitul Intesa Sanpaolo SpA, a doua mare bancă din Italia, a crescut cu 87% în primul trimestru din 2014, depăşind estimările analiştilor, deoarece dividendele de la Banca Italiei şi veniturile din vânzarea activelor au compensat dificultăţile înregistrate la subsidiara din Ungaria, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 01 aug. 2014, 13:15
Profitul Intesa a crescut cu 87% în T2, în urma vânzării activelor

În perioada aprilie-iunie 2014, profitul net a urcat la 217 milioane de euro (291 milioane de dolari), în timp ce analiştii se aşteptau la câştiguri de 118,7 milioane de euro.

Directorul general Carlo Messina, care l-a înlocuit pe Enrico Cucchiani în septembrie, a demarat măsuri de reducere a costurilor, fuziuni între divizii şi transferarea resurselor spre activităţile comerciale pentru a majora profitul. Noul şef al Intesa a dublat provizioanele pentru creditele neperformante în trimestrul patru din 2013, pentru a pune în ordine bilanţul băncii înaintea testelor de stres derulate de BCE în acest an. De asemenea banca vinde active de aproximativ două miliarde de euro.

Vineri, acţiunile băncii au urcat cu 1,1%, la 2,25 euro, la bursa de la Milano, evaluând Intesa la 36,9 miliarde de euro.

În 2013, Intesa a înregistrat pierderi nete de 4,55 miliarde de euro (6,25 miliarde de dolari).

Banca a înregistrat în trimestrul doi costuri de 65 milioane de euro din cauza măsurile de sprijinire a persoanelor care au luat credite în valută adoptate recent în Ungaria.

Provizioanele pentru creditele neperformante au rămas ridicate, la 1,18 miliarde de euro, pe fondul dificultăţilor economice din Italia.

Indicele de adecvare a capitalului Tier 1 (un indicator al solidităţii financiare) a urcat la 12,9% la 30 iunie, de la 12,6% la 31 martie, ceea ce plasează banca italiană peste majoritatea rivalilor europeni.

Activele a 15 creditori italieni, inclusiv UniCredit SpA, Intesa Sanpaolo SpA şi Banca Monte dei Paschi di Siena SpA, vor fi supuse verificării calităţii activelor de către BCE, ca parte a unei evaluări cuprinzătoare înainte ca BCE să preia rolul de supervizor bancar în zona euro, în noiembrie. Opt bănci şi-au majorat anul acesta capitalul cu peste 10 miliarde de euro prin emisiuni de acţiuni, beneficiind de sporirea încrederii investitorilor în urma ieşirii Italiei din recesiune.

Cele mai mari bănci italiene, UniCredit şi Intesa Sanpaolo, sunt prezente şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Acționarii Electrica au anulat emisiunea de obligațiuni verzi de 300 de milioane de euro, plănuită pentru acest an
Acționarii Electrica au anulat emisiunea de obligațiuni verzi de 300 de milioane de euro, plănuită pentru acest an
Acționarii Electrica SA, una dintre marile companii de distribuție și furnizare de energie electrică, companie privată dar la care statul este cel mai mare acționar, nu au aprobat derularea......
Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 – Eurostat
Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 – Eurostat
Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea ...
Guvernul de la Budapesta anunţă o vizită în Ungaria a preşedintelui chinez Xi Jinping
Guvernul de la Budapesta anunţă o vizită în Ungaria a preşedintelui chinez Xi Jinping
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, va face luna viitoare o vizită în Ungaria, a anunţat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet ...
Primul tren Metropolis a sosit în Depoul Berceni al Metrorex. Are camere de supraveghere și folie anti-grafitti
Primul tren Metropolis a sosit în Depoul Berceni al Metrorex. Are camere de supraveghere și folie anti-grafitti
Metrorex anunță că joi, 25 aprilie 2024, la ora 1:30, noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul ...