Putin, despre taxa bancară din Cipru: O decizie incorectă, neprofesionistă şi periculoasă

 Preşedintele rus Vladimir Putin a criticat decizia miniştrilor de Finanţe din zona euro de a impune o taxă specială de până la 10% asupra depozitelor bancare din Cipru, măsură pe care o consideră "incorectă, neprofesionistă şi periculoasă", transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 18 mart. 2013, 12:46
Putin, despre taxa bancară din Cipru: O decizie incorectă, neprofesionistă şi periculoasă

„O astfel de decizie, dacă este adoptată, va fi incorectă, neprofesionistă şi periculoasă”, a declarat liderul de la Kremlin într-o şedinţă de guvern, potrivit unui comunicat publicat luni de administraţie.

Putin consideră că decizia va stabili un precedent periculos.

Premierul rus Dmitri Medvedev a declarat luni, potrivit AFP, că decizia pare a fi „o confiscare a fondurilor străinilor”.

Ministrul Finanţelor Anton Siluanov a afirmat, potrivit agenţiei RIA Novosti, că Rusia şi-ar putea reevalua rolul în acordul de bailout al Ciprului deoarece nu a fost consultată în privinţa taxei asupra depozitelor bancare.

Entităţi din Rusia – bănci, companii sau persoane private – deţin depozite în valoare totală de 31 miliarde de dolari (24 miliarde euro) la băncile din Cipru, potrivit estimărilor agenţiei de rating Moody’s.

Tratatul Rusia – Cipru pentru evitarea dublei taxări şi fiscalitatea scăzută din statul insular au transformat băncile cipriote în canalul preferat de transferuri internaţionale de bani pentru companiile şi oamenii de afaceri ruşi.

Incluzând împrumuturile către companii înregistrate în Cipru, expunerea Rusiei pe economia mediteraneană este de 60 miliarde de dolari (46,3 miliarde euro), estimează Moody’s.

Miniştrii Finanţelor din zona euro au anunţat sâmbătă un acord de finanţare de 10 miliarde euro pentru Cipru, care cuprinde o clauză fără precedent în UE, respectiv preluarea de către stat a 9,9% din depozitele bancare în valoare de peste 100.000 de euro şi 6,75% din economiile mai mici. Prin această măsură, guvernul cipriot ar urma să strângă 5,8 miliarde euro.

Aproximativ jumătate din depozitele de 68 miliarde euro din băncile cipriote sunt deţinute de străini, în principal ruşi, britanici şi greci.

Putin a promulgat vineri o lege propusă de guvern prin care interzice băncilor străine să deschidă sucursale în Rusia. Instituţiile străine de credit pot opera în Rusia prin subsidiare înregistrate în ţară.

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația cu Europa – analiză Reuters
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația ...
Statele Unite îşi vor reafirma dominaţia în emisfera vestică, îşi vor consolida forţa militară în Indo-Pacific şi, eventual, îşi vor reevalua relaţia cu Europa, a declarat vineri......
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, susține că o pace între Ucraina și Rusia e mai aproape ca oricând
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, susține că o pace între Ucraina și Rusia e mai aproape ca oricând
Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a afirmat sâmbătă, la Doha, că o potenţială pace între Ucraina şi Rusia ...
Ministerul Educației face angajări. Guvernul a aprobat scoaterea la concurs a 303 posturi pentru creșele construite prin PNRR
Ministerul Educației face angajări. Guvernul a aprobat scoaterea la concurs a 303 posturi pentru creșele construite prin ...
Ministerul Educaţiei a anunţat că, în ultima şedinţă de Guvern, a fost aprobat memorandumul pentru scoaterea la concurs ...
INS: Transportul aerian de pasageri a crescut cu 8,2% în primele nouă luni din 2025
INS: Transportul aerian de pasageri a crescut cu 8,2% în primele nouă luni din 2025
Transportul aerian de pasageri a crescut, în primele nouă luni ale acestui an, cu 8,2%, comparativ cu perioada similară ...